Zece pe linie pentru un "marinar modest, betiv si mitoman"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a vorbit mult, in legatura cu concursul de proiecte de la CNC, despre marele perdant Cristi Puiu. Intre timp, tanarul regizor s-a alaturat echipei castigatorilor, dupa ce contestatia i-a fost admisa

S-a vorbit mult, in legatura cu concursul de proiecte de la CNC, despre marele perdant Cristi Puiu. Intre timp, tanarul regizor s-a alaturat echipei castigatorilor, dupa ce contestatia i-a fost admisa de ministrul Culturii Razvan Theodorescu. Totusi, chiar si dupa aceasta semi-victorie, raman notele variate pe care comisia de selectie i le-a acordat castigatorului Ursului de Aur de la Berlin: de la un 4 (primit de la Ioan Carmazan) si un 5 (cu atat l-a punctat, printr-o bizara dovada de "fratie", colegul sau din Asociatia Cineastilor, Bogdan Dumitrescu) pana la calificativul maxim, acordat de Dinu Tanase. Opiniile juratilor nu au fost intotdeauna la fel de diferite, existand si cazuri in care a functionat unanimitatea. O astfel de situatie s-a inregistrat in cazul lui Sergiu Nicolaescu, care a obtinut 10 pe linie de la cei cinci membri ai comisiei. Regizorul Thomas Ciulei, si el participant la concurs, a consultat dosarul depus de Sergiu Nicolaescu la CNC si a trimis catre mass-media "conceptia regizorala" a acestuia, care a insotit scenariul filmului sau "15". Iata ce puncteaza premiantul cu coronita al concursului CNC: "Filmul va porni cu doua povestiri care, aparent, nu au nici o legatura. Anul 2004, un Bucuresti stralucitor, in pline pregatiri pentru sarbatorile Craciunului, pornit la drum cu o a cincea legislatura, avand inca proaspata satisfactia intrarii Romaniei in NATO (doi aprilie 2002). In jurul orasului occidentalizat cu mult lux si uneori chiar cu gust, au rasarit cartierele de vile ce depasesc ca numar si bogatie orice tara europeana. In acelasi timp, din aceeasi sursa viguroasa au crescut zecile de cazinouri, marile magazine, bancile superluxoase, hoteluri de cinci stele... dar si mafii ale drogurilor, ale exploatarii pedofile si prostitutiei. Mai trebuie sa adaugam copiii canalelor, denumiti aurolaci, si, bineinteles, cainii vagabonzi". In paralel, filmul urmareste si povestea "unui marinar modest, betiv si mitoman, care doreste sa se casatoreasca cu iubita lui, insarcinata in luna a noua". Sergiu Nicolaescu explica si intentiile sale artistice: "Gandesc un film modern, facut cu ritm si agresivitate, sincer, sentimental, dur, dar frumos. Mai cred ca nimeni nu este mai in masura ca mine sa atace un astfel de subiect. Este intr-un fel si un fel de zguduire a constiintelor si o datorie pe care o am fata de trei generatii: cea interbelica, cea comunista si cea care a facut revolutia din '89. De cei de astazi sa se ocupe altii". Domnul Nicolaescu se ocupa, in continuare, de film. Dupa cum se vede, cu real succes, fiindca proiectul sau, "15", a fermecat intreaga comisie. Proiectele care n-au reusit aceasta performanta si pentru care s-au depus contestatii vor fi analizate de o comisie din Ministerul Culturii. De aceasta data, vor functiona "criteriile tehnice si de viciu", dupa care se vor solutiona cazurile in care s-au inregistrat diferente majore intre note. "Am constatat discrepante paranormale, a fost o situatie fara precedent: comisia a mers de la Ana la Caiafa", sintetizeaza concursul CNC ministrul Razvan Theodorescu. Pentru contestatiile admise se va recurge, ca si in cazul lui Cristi Puiu, la fonduri de rezerva, in afara sumei destinate concursului.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite