Weekend în ritmuri de jazz, la Green Hours City Jazz Fest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureştiul va fi gazda a 12 concerte jazz în acest sfârşit de săptămână
Bucureştiul va fi gazda a 12 concerte jazz în acest sfârşit de săptămână

Joi debutează cea de-a şasea ediţie a Green Hours City Jazz Fest, care va prezenta 12 concerte în patru spaţii din Capitală - Green Hours, ArCub, Clubul Ţăranului şi Clubul Control. Evenimentele sub sigla Green Hours vor conecta Bucureştiul la ritmuri de jazz până duminică, 1 iunie.

Cu ocazia celebrării a 20 de ani de "viaţă Green", marcaţi şi la această ediţie a festivalului, concertele vor depăşi spaţiul tradiţional din Calea Victoriei, nr. 120. Astfel, patru din cele 12 concerte ale festivalului vor avea loc în alte trei spaţii binecunoscute din Bucureşti, şi anume Sala ArCuB, Clubul Ţăranului (curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român) şi Sala Berlin (Control Club).

Ca în fiecare an, muzicieni de mare valoare, atât din România, cât şi din întreaga Europă, vor fi prezenţi pe scenele festivalului, cu proiecte consacrate sau noi.

Ca evenimente "în premieră" în România se remarcă prezenţa cântăreţei Caecilie Norby din Danemarca, în duo cu marele violoncelist şi contrabasist suedez Lars Danielsson, recitalul extraordinar (Solo Piano) al lui Stefano Battaglia (Italia), întâlnirea iniţiată de Green Hours între vocea Mariei Răducanu şi acordurile de contrabas şi de pian ale "greilor" Carlos Bica (Portugalia) şi Carsten Daerr (Germania), prima prezenţă în România a trioului Colin Vallon, un tânăr grup elveţian care cucereşte în acest moment Europa.

De asemenea, dintre muzicienii români, Iordache prezintă pentru prima dată într-un festival cel mai recent album al său, "Garden Beast", Mircea Tiberian va fi invitat special la prima apariţie pe scenă a proiectului româno-italian Paolo Profeti Quintet, iar Vlaicu Golcea şi-a imaginat special pentru festival un program numit "Dance Floor Entropy", bazat pe remixarea dinamică a unora dintre piesele celor patru albume pe care le-a semnat la Green Records.

Green Hours City Jazz Fest - 6 este un eveniment independent. „Unul dintre motoarele principale care ne îndeamnă să perseverăm, chiar în vremurile tot mai tulburi pe care le trăim, este dorinţa de a «exporta» şi de a răspândi ideea că atmosfera de boemă artistică şi culturală cu care cel mai vechi club din România a obişnuit, credem, publicul …este benefică şi posibilă în continuare“, a afirmat Voicu Rădescu, directorul Green Hours City Jazz Fest.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite