VIDEO Primele reacţii ale echipei filmului „Ana, mon amour“, surprinse pe aeroportul din Berlin: emoţii, entuziasm, bucurie şi oboseală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După câteva zile petrecute în capitala Germaniei, timp în care a avut parte de mai multe proiecţii, de conferinţe de presă, shootinguri şi de o gală cu emoţii şi bucurii, echipa filmului „Ana, mon amour“, care a primit un Urs de Argint pentru cea mai bună realizare artistică prin monteurul Dana Bunescu, s-a întors în ţară şi pregăteşte premiera pe marile ecrane din România, pe 3 martie.

Între timp, însă, echipa filmului a fost însoţită de reporterii Adevărul, iar pe aeroportul din Berlin, înainte de îmbarcarea în avionul care a aterizat duminică noaptea la Bucureşti, actriţa Diana Cavallioti, producătoarea Oana Iancu şi scriitorul şi co-scenaristul Cezar-Paul Bădescu au povestit în exclusivitate despre seara magică în care "Ana, mon amour" a fost pe buzele preşedintelui juriului, celebrul regizor olandez Paul Verhoeven.

Vizibil obosiţi, dar fericiţi pentru trofeul obţinut, chiar dacă opinia multor specialişti dădea "Ana, mon amour" drept favorit la mai mult de un premiu, cei trei şi-au amintit cum a fost primit filmul lui Călin Peter Netzer la Berlinale, precum şi felul în care s-a simţit emoţia galei din sala cu 1400 de locuri.

După o pauză de un an, timp în care nu a fost prezentă în competiţia oficială de la Berlinale, România a revenit cu „Ana, mon amour”, în regia lui Călin Peter Netzer. 

După ce a câştigat, în 2013, Ursul de Aur cu pelicula ”Poziţia copilului”, regizorul Călin Peter Netzer a prezentat de această dată pe marile ecrane un film ce explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om. ”Ana, mon amour” este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate clipe din evoluţia unui cuplu, în care ea (Ana - interpretată de Diana Cavallioti) suferă de anumite disfuncţionalităţi psihice, în timp ce el (Toma, jucat de actorul Mircea Postelnicu) îi rămâne alături în cele mai dificile momente.

Echipa filmului "Ana, mon amour", declaraţii pe aeroportul din Berlin

Corespondenţă de la Berlin cu sprijinul Institutului Cultural Român şi cu echipamente furnizate de F64. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite