VIDEO Oana Giurgiu şi Mihai Chirilov, totul despre TIFF 2015, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Giurgiu, directorul executiv, şi Mihai Chirilov, directorul artistic al ediţiei din acest an a TIFF au fost prezenţi în studioul Adevărul Live, astăzi, de la ora 15.00, unde au dezvăluit secrete din culisele festivalului care se apropie de start.

Oana Giurgiu este director executiv TIFF din 2006, este producătorul Galei Premiilor Gopo, încă de la prima ediţie, din anul 2007 şi are o vastă experienţă în producţia de film, programe de televiziune, clipuri muzicale şi organizarea de evenimente şi a realizat mai multe documentare de televiziune. Din cariera sa de producător fac parte titluri precum „Legături Bolnăvicioase” (r. Tudor Giurgiu), „Katalin Varga” (r. Peter Strickland), „Caravana Cinematografică” (r. Titus Muntean), „Undeva la Palilula” (r. Silviu Purcărete), „Despre oameni şi melci” (r. Tudor Giurgiu).

Mihai Chirilov este director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) încă de la prima ediţie, din anul 2002. Cunoscut critic de film, în prezent este director artistic al Festivalului Filmului Românesc „Making Waves” din New York, organizat de Romanian Film Initiative. A colaborat cu numeroase publicaţii şi a fost redactor-şef al publicaţiei AperiTIFF în engleză, dedicată actualităţii filmului românesc şi produsă de ICR. Este co-autorul volumului „Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele / Lars von Trier: The Films, the Women, the Ghosts”, alături de criticul de film Alex Leo Şerban, şi a contribuit la volumul colectiv „De la tovarăşul Ceauşescu la Domnul Lăzărescu”, apărut în 2011 la Editura Polirom. A făcut parte din juriul unor festivaluri de film internationale de prestigiu precum cele din Hong Kong, Karlovy Vary, Berlin, Goteborg, Chicago, San Francisco, Palm Springs şi Moscova.

Oana Giurgiu şi Mihai Chirilov FOTO David Muntean

Oana Giurgiu Mihai Chirilov
Oana Giurgiu Mihai Chirilov
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite