VIDEO "Faust"-ul lui Purcărete, difuzat de TVR2, la 265 de ani de la naşterea lui Goethe
0
Spectacolul "Faust", în regia lui Silviu Purcărete, montat la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, va fi difuzat, luni, de la ora 20.00, la TVR 2.
La împlinirea a 265 de ani de la naşterea lui Johann Wolfgang von Goethe, Casa de Producţie a TVR a programat difuzarea spectacolului pus în scenă de regizorul Silviu Purcărete după celebra piesă "Faust" a scriitorului german.
Spectacolul montat la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu şi înregistrat de Televiziunea Română în cadrul ediţiei a XV-a a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va fi difuzat luni, de la ora 20.00, la TVR 2.
Evoluţia scenică a actorilor Ilie Gheorghe (în rolul lui Faust) şi Ofelia Popii (Mefisto), alături de alţi peste o sută de actori şi de muzicieni, viziunea regizorală a lui Silviu Purcărete, compoziţiile muzicale originale semnate de Vasile Şirli, scenografia imaginată de Helmuth Stürmer şi costumele realizate de către Lia Manţoc au transformat capodopera dramatică a lui Goethe într-o experienţă artistică unică, apreciată la nivel internaţional.
Unul dintre cele mai notabile succese la nivel internaţional ale piesei regizate de Silviu Purcărete îl constituie selecţionarea la ediţia din anul 2009 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Edinburgh, în acelaşi an actriţa Ofelia Popii obţinând premiul "Herald Angel" pentru rolul Mefisto.
Acelaşi spectacol a atras în 2011 şi publicul iubitor de teatru în capitala Belgiei, printre spectatorii ultimei reprezentaţii din Bruxelles numărându-se şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Un an mai târziu, regizorul Silviu Purcărete a fost distins, la rândul lui, cu premiul "Herald Angel" la Edinburgh, pentru montarea unei alte producţii a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu - "Călătoriile lui Gulliver", după celebrul roman al lui Jonathan Swift.