Victor Rebengiuc citeşte din „Povestiri“ de Ilf şi Petrov, la Humanitas de la Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rebengiuc este una dintre cele mai îndrăgite voci din portofoliul Humanitas Multimedia
Rebengiuc este una dintre cele mai îndrăgite voci din portofoliul Humanitas Multimedia

Actorul Victor Rebengiuc va citi un fragment din „Povestiri de Ilf şi Petrov“, cel mai recent audiobook înregistrat de actor, duminică, de la ora 17.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală. Lectura va fi urmată de un dialog cu Mircea Vasilescu.

„Îmi place să citesc cu voce tare. Îmi amintesc cum, în liceu, profesorul de limba română mă punea să le citesc colegilor, în clasă, fragmentele literare din manual. A fost primul pas pe care l-am făcut către teatru, către cariera de actor“, spune Victor Rebengiuc.

Printre audiobook-urile Humanitas Multimedia în lectura lui Victor Rebengiuc se numără: „Hagi Tudose“, de Barbu Delavrancea, „O făclie de Paşte. La Hanul lui Mânjoală“, de I. L. Caragiale, „În intimitatea secolului 19“, de Ioana Pârvulescu, „Moartea lui Ivan Ilici", de Lev Tolstoi, „Pâlnia şi Stamate" de Urmuz, „Dama de pică", de Aleksandr Puskin, „Eduard şi Dumnezeu", de Milan Kundera, „Confesiunile unui cafegiu", de Gheorghe Florescu, „La ţigănci", de Mircea Eliade, „Meteahnă, Infamie şi Leac de criză", pe audiobook-ul „Leac de criză", de I. L. Caragiale, „Povestiri de Ilf şi Petrov".

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933. A absolvit cursurile UNATC „I. L. Caragiale" din Bucureşti în 1956. Printre rolurile sale din teatru se numără: Jim Curry, din „Omul care aduce ploaia", de R. Nash, în regia lui Liviu Ciulei, Pierre - „Nebuna din Chaillot", de J. Giraudoux, regia Liviu Ciulei, Walter Lee - „Un strugure în soare", de L. Hausburry, regia Lucian Pintilie, Orlando - „Cum vă place", de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Tipătescu - „O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale, regia Liviu Ciulei, Lear - „Regele Lear", de William Shakespeare, regia Dragoş Galgoţiu, Marat - „Sade", de Peter Weiss, regia Silviu Purcărete, Claudius - „Hamlet", de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei.

Printre filmele importante din cariera lui Victor Rebengiuc se numără „Pădurea spânzuraţilor", în regia lui Liviu Ciulei - premiat la Festivalul de la Cannes, în 1965 -, „Tănase Scatiu", în regia lui Dan Piţa, „De ce trag clopotele, Mitică?", în regia lui Lucian Pintilie, „Faleze de nisip", de Dan Piţa, „Moromeţii", de Stere Gulea (premii la festivalurile din San Remo - Italia şi Santarem - Portugalia), „Balanţa", de Lucian Pintilie, şi „Medalia de onoare", de Călin Netzer.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite