Tonitza, Petraşcu, Pallady şi Ţuculescu, la licitaţia de vară a casei Artmark

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Puritate”, de Nicolae Tonitza
„Puritate”, de Nicolae Tonitza

Mai multe lucrări importante, printre care „Puritate” de Nicolae Tonitza, dar şi altele semnate de Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu şi Ion Ţuculescu vor fi scoase la licitaţie pe 17 iunie, la Bucureşti, la licitaţia de vară a casei Artmark.

În cadrul unei expoziţii deschise la Athénée Palace Hilton din Bucureşti, până pe data de 16 iunie, pot fi admirate lucrările care vor fi scoase la licitaţie pe data de 17 iunie. Pictorul Nicolae Tonitza este prezent în expoziţie cu opera "Puritate" (estimare 35.000 - 55.000 de euro), ce face parte din ciclul "Spleen", realizat de artist în anii 1925-1926 şi care a fost prezentat în cadrul primei expoziţii Grupul celor Patru din 1926. Călătoria lui Tonitza la Durău, la poalele Ceahlăului, a rămas în amintirea posterităţii nu doar prin frescele mânăstirii satului, ci şi prin uleiul "Trandafiri sălbatici" (estimare 10.000 - 15.000 de euro), se arată într-un comunicat al Artmark, citat de Mediafax.

Gheorghe Petraşcu, un alt pictor care îndrăgea călătoriile, se afla în 1934 la Eforie (după ce vizitase recent Padova, Chioggia şi Veneţia), unde îşi imortalizează soţia în opera "Femeie cu umbrelă (Lucreţia)", estimată la 12.000 - 18.000 de euro. Artistul este reprezentat în expoziţie şi de o operă de maturitate, "Natură statică cu carte şi evantai roşu" (estimare 15.000 - 25.000 de euro), care evocă intimitatea atelierului, pe care Petraşcu a cultivat-o odată cu refuzul de a-şi mai părăsi spaţiul privat.

Într-un registru diferit, Ion Ţuculescu a cultivat în toată cariera sa peisajul şi călătoria către meleagurile pitoreşti ale României. Prezent în expoziţie cu opera "Lanul de rapiţă" (estimare 18.000 - 25.000 de euro), artistul a influenţat considerabil modul reproducerii naturii pe pânză în mediul artistic bucureştean.

La rândul său, Theodor Pallady a ales să-şi îmbogăţească universul vizual vizitând toată Europa, rămânând însă cel mai atras de intimitatea interioarelor regăsite în aceste locuri. "Natură statică cu flori, evantai şi cariatidă" (estimare 15.000 - 25.000 de euro) este un astfel de loc. Importanţa operei este sporită şi de apartenenţa la colecţia Marie Jeanne (Diamandy) şi Nicolae Bastaki.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite