Tenorul Andrea Bocelli, spitalizat după ce s-a lovit la cap, căzând de pe cal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tenorul italian Andrea Bocelli
Tenorul italian Andrea Bocelli

Joi dimineaţă, renumitul tenor Andrea Bocelli a fost transportat la un spital din oraşul Pisa, după ce s-a lovit la cap, căzând de pe cal, la ferma sa din Lajatico, informează La Vanguardia.

În timp ce călărea, tenorul a făcut o mişcare bruscă şi şi-a pierdut echilibrul, căzând pe spate, scrie acelaşi site. Bocelli a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost supus unor examene clinice. 

Într-un mesaj postat pe pagina sa de facebook, tenorul şi-a asigurat fanii că a fost o cădere uşoară şi că, dacă nu vor apărea complicaţii, va părăsi spitalul în aceeaşi zi. 

„Vă mulţumesc pentru multele mesaje pe care le-am primit, vă îmbrăţşez cu afecţiune”, şi-a încheiat Bocelli mesajul. 

Reprezentanţii artistului au declarat pentru tmz.com, că acesta se recuperează în momentul de faţă, acasă. 

Andrea Bocelli a început să călărească de la vârsta de şapte ani, declarând la un moment dat, pentru DailyMail, că „ e cultura mea. Îmi place provocarea”.

„Mi-am făcut părinţii să sufere foarte mult când eram tânăr. În fiecare zi îmi asum riscuri. Cu bicicleta, cu caii, în mare, peste tot. Probabil am un înger. Un înger păzitor foarte atent”, a mai declarat Bocelli pentru aceeaşi publicaţie. 

Născut o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli (58 de ani) a orbit total la vârsta de 12 ani după un accident în timpul unui joc de fotbal.

 Bocelli a înregistrat treisprezece albume de studio, atât cu muzică clasică cât şi pop, alte două compilaţii cu cele mai bune cântece şi opt albume de operă înregistrate (La bohème, Il trovatore, Werther, Pagliacci, Cavalleria rusticana, Carmen, Tosca, Andrea Chénier, Roméo et Juliette, Manon Lescaut şi Turandot), toate acestea fiind vândute în peste 75 de milioane de exemplare la nivel mondial.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite