Teatrologul George Banu şi actorul Ion Caramitru, dialog despre scena lumii, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conferinţa „George Banu în dialog cu Ion Caramitru“ s-a desfăşurat sâmbătă seară, de la ora 18.00, la Ateneul Român, în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, sub egida Festivalului Naţional de Teatru (FNT, 20-30 octombrie 2017).

Evenimentul a fost moderat de Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“.

„Conferinţele Ateneului Român consacră un loc recunoscut de Europa academică, un spaţiu de dezbateri de mare rafinament intelectual ale unor teme majore ştiinţifice, artistice, politice, literare, cu invitaţi conferenţiari de mare calibru. Institutul Cultural Român este onorat să fie partener al unor asemenea evenimente, cu invitaţi de asemenea ţinută în cadrul acestor conferinţe“, a spus Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu. 

image

Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu“

„A fost o întâlnire – ca un arc peste timp. Am refăcut drumul parcurs împreună, dar şi separat, după absolvirea Institutului de artă Teatrală şi Cinematografică, unde am fost colegi. A fost o trecere în revistă a destinelor noastre teatrale, a descoperirilor, împlinirilor, sau întâmplărilor prin care am trecut, ca artişti şi ca oameni liberi”,a declarat Ion Caramitru.

image

„La un moment dat teatrului i s-a prezis dispariţia – prezicere azi infirmată – dar am înţeles atunci că dacă acesta, ca artă, ar putea să-şi piardă impactul, să fie marginalizat, teatralitatea în schimb e cosubstanţială omului, ea îl defineşte. Shakespeare, continuându-i pe greci şi romani, a spus-o constant: lumea e o scenă şi noi, actorii săi neobosiţi. Pe Scena lumii am încercat să identific fie artişti de geniu, fie politicieni contaminaţi de teatru. Sâmbătă, împreună cu Ion Caramitru, Hamlet-ul exemplar al generaţiei mele, am vorbit despre relaţia când ascunsă, când flagrantă între jocul scenic şi jocul politic. Ele deseori se confundă şi o atestă ironic celebrul dialog al lui Ronald Regan: Cum poate deveni un actor preşedintele Americii?, fu el intrebat. Cum pate deveni cineva preşedinte fără a fi actor?, răspunse Regan ca un veritabil personaj shakespearian.

Teatralitatea dincolo de platou poate fi detestată sau admirată,

dar ea va fi mereu prezentă pe Scena lumii unde lui Obama i se reproşează că seamănă cu prinţul danez, iar Trump pare a fi descendentul direct al lui Ubu rege. Teatrul ne ajută să citim lumea şi oamenii. Scena lumii e o carte a vieţii!“,a precizat George Banu.

image

Institutul Cultural Român este partener constant al FNT, aflat anul acesta la cea de-a 27-a ediţie. Preşedintele ICR, doamna Liliana Ţuroiu, a participat la acest eveniment, găzduit de Filarmonica „George Enescu“.

„George Banu, profesor eminent la Sorbona, este unul dintre intelectualii pe care îi întâlnesc cu mare bucurie de fiecare dată când merg la Paris. Pe Ion Caramitru avem şansa să-l întâlnim la Teatrul Naţional Bucureşti, atât în calitate de director general, cât şi de actor.

image
Dezbaterea dintre aceşti doi titani ai teatrului, un teoretician şi un practician, ne aduce scena teatrului cu adevărat mai aproape de noi“, a apreciat Liliana Ţuroiu(foto), preşedintele ICR.

Dialogul de la Ateneul Român a fost urmat de o şedinţă de autografe susţinută de George Banu, prilejuită de apariţia volumului „Scena lumii“, publicat de curând în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, ediţie cartonată.

George Banu(n. 22 iunie 1943) este eseist şi profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, este în prezent preşedinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, preşedintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franţa. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze. Coordonează colecţia „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universităţi româneşti şi europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului şi coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiţie modernă, Repetiţiile şi teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2013 i-a fost consacrat volumul de studii şi eseuri Călătoriile sau orizontul teatrului. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi.

De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: „Peter Brook. Spre teatrul formelor simple“ (2005), „Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet“ (2007), „Iubire şi neiubire de teatru“ (2013) şi „Monologurile neîmplinirii" (2014).

Ion Caramitru  (n. 9 martie 1942) a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964, când a şi debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în „Eminescu“ de Mircea Ştefănescu. A fost actor şi regizor al Teatrului „L. S. Bulandra”, al cărui directorat l-a şi deţinut în perioada 1990-1993.

Repertoriul său actoricesc cuprinde roluri principale în piese de teatru importante semnate de autori precum William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset etc. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti - Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu. A rămas în istoria teatrului universal drept unul dintre cei mai buni interpreţi ai rolului Hamlet, în spectacolul omonim pus în scenă de Alexandru Tocilescu în 1985 la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“.

Ion Caramitru este şi un foarte apreciat actor de film. A jucat în „Pădurea spânzuraţilor“, film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă“ în regia lui Stere Gulea, „Ecaterina Teodoroiu“, regia Dinu Cocea. De asemenea, el este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie „Liceenii“. A fost ministrul Culturii între anii 1996-2000. Este preşedinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005 este directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite