Ţara Lăpuşului, sub lentila lui Răzvan Voiculescu

0
0

Artistul fotograf Răzvan Voiculescu lansează luni, 22 noiembrie, un nou album de fotografie însoţit de un scurtmetraj: „Destine încrustate. Ţara Lăpuşului“. Evenimentul va avea loc, începând cu ora 19.00, la sala Constanţa din JW Marriott Bucharest Grand Hotel şi se va încheia cu un recital susţinut de lăpuşeanul Grigore Leşe.

Răzvan Voiculescu este un căutător de locuri speciale. Le descoperă şi apoi stăruie asupra lor, le priveşte şi le „descoase“ până ajunge la fibra lor.
Cel mai recent ţinut asupra căruia s-a oprit – după alte albume fotografice dedicate unor zone „sălbatice“, precum Dobrogea şi Portiţa – este Ţara Lăpuşului, partea dinspre sud a Maramureşului. Un spaţiu aproape necunoscut, în care timpul îşi mai răreşte din asprime şi se lasă trăit, parcă, după liniile domoale în care lăpuşenii îşi încrustează lemnul.

Interior casă

Evenimentul de lansare a albumului va avea loc luni, 22 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Constanţa din JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Vor fi multe fotografii, dar şi poveştile din spatele lor, prezentate într-un scurtmetraj de making-of al albumului.

Seara se va încheia în emoţia horilor străvechi, cu un recital special Grigore Leşe. Rapsodul din Lăpuş va fi, de altfel, invitatul special al evenimentului şi va cânta împreună cu un grup de patru aromâni fârşeroţi.

În albumul de fotografie dedicat Ţării Lăpuşului, Răzvan Voiculescu creează o anatomie vizuală a acestui loc, cu toată splendoarea, dar şi cu imperfecţiunile lui. Albumul este viu şi autentic tocmai prin faptul că adună în acelaşi loc ipostaze diverse din viaţa unui ţinut savuros, fără însă a cosmetiza nimic din ceea ce „vede“.

Toate cele 300 de pagini ale albumului se parcurg intens, străbătând chipuri, poveşti de iubire, obiceiuri vechi, dar şi obiceiuri noi, tristeţi, fragmente de viaţă, viaţă... „Chiar dacă albumul vă va ispiti să-l răsfoiţi pe nerăsuflate, e bine să-i rezistaţi. Şi să vă acordaţi timp, pentru a-i decoperi toate poveştile dintre falduri“, crede artistul.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri