Ştefan şi Violeta Andrei, o iubire de jumătate de veac
0
Vă prezentăm în exclusivitate fragmente dintr-o carte-eveniment despre deţinătorul secretelor lui Ceauşescu.
Editura Adevărul Holding vă oferă un volum-document: „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli, Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea". Cartea va apărea marţi, 20 decembrie 2011. Se distribuie împreună cu ziarul „Adevărul" şi costă 12,99 lei. Fostul şef al diplomaţiei dintr-o perioadă fastă a politicii externe româneşti ne introduce în culisele regimului Ceauşescu, dar şi ale vieţii private de demnitar comunist. „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu" s-a născut la 29 martie 1931 într-un sat oltenesc. În aceeaşi zi, însă cu zece ani mai târziu, s-a născut soţia sa, actriţa Violeta Andrei. Nu ştim cum ar interpreta amatorii de potrivire în stele şi zodiace coincidenţa aceasta. De altfel, puţin i-a interesat şi pe soţii Andrei, în psihologia modernă nefiind recunoscute prototipurile zodiacale.
Despre familia lor s-au ţesut multe legende. Alimentate în primul rând de antipatia Elenei Ceauşescu faţă de Violeta Andrei. Frumuseţea, eleganţa şi talentul actriţei păreau o sfidare pentru întreg anturajul Ceauşeştilor de la Club-Bazin, revelioane şi alte „petreceri tovărăşeşti".
A fost o vreme când Ştefan Andrei era socotit omul-cheie al promovării politicii externe româneşti. Până-ntr-atât încât Ceauşeştii urmăreau să-l introducă în clanul familiei. L-au sfătuit să divorţeze, urmărind să-l aibă de ginere, după cum mărturiseşte Ştefan Andrei în cartea amintită. În vremea aceasta, Elena Ceauşescu „indica" responsabililor cinematografiei să nu mai încredinţeze Violetei Andrei roluri, iar Televiziunii să n-o invite în emisiuni. Nu s-au cununat în biserică, dar au rămas credincioşi jurământului de-a fi împreună până la moarte.
Nuntă la Ştrandul Partidului
Una dintre particularităţile dosarului lui Ştefan Andrei din arhiva partidului este interesul cadriştilor faţă de biografia şi rudele soţiei sale. Viitoarei mirese i s-a întocmit astfel un dosar propriu din care reiese că este studentă fruntaşă la Institutul de Teatru. Situaţie rară în astfel de compoziţii birocratice, şi referinţele la „caracter", şi „comportamentul în societate" sunt, fără excepţie, pozitive. Din conţinutul tipizat al dosarului nu poţi deduce însă împrejurările căsătoriei.
Remarcând osteneala cadriştilor de a-i prefaţa nunta, l-am întrebat pe Ştefan Andrei cum şi unde au petrecut nuntaşii. „Nu ştiu ce scrie acolo, dar nunta noastră a fost foarte simplă, mi-a răspuns interlocutorul. În 1961 nu eram la partid, ci şeful Comisiei internaţionale la studenţi şi asistent universitar. La nunta mea au fost maximum 40 de persoane. Respectiv: maică-mea, taică-meu, fratele meu cu soţia, soră-mea cu soţul. Şi rudele Violetei. Străini de familiile noastre au fost: Cornel Burtică, ziaristul Alexandru Ionescu, Alexandru Ignat, care fusese secretar al UASR-ului (n.r. - Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România). Cu soţiile, bineînţeles. Şi o familie de consăteni de-ai mei. Nunta a avut loc la ştrandul partidului. Iar naşii noştri sunt soţii Burtică. Partidul avea un ştrand la Lacul Floreasca şi acolo se găsea o clădire din lemn. Acum este un hotel de 3 stele. S-a dansat, s-a mâncat. N-a fost cu furatul miresei. Pentru că eu lucrasem ca şef al Comisiei de cultură şi secretar la studenţii din Bucureşti, a fost o orchestră de la Conservator."
Deoarece mirele era „element serios cu mari posibilităţi de creştere" - cum îl caracterizase în stilul vremii pe Ştefan Andrei şeful direct de la „Scânteia tineretului", primul lui loc de muncă - n-au făcut cununie religioasă. Dar Călin, fiul familiei Andrei, actualmente diplomat român la post în Italia, a fost botezat într-o biserică din Bucureşti. Naşă i-a fost o prietenă de familie, funcţionară în Ministerul Industriei Lemnului. Iar când s-a căsătorit şi-a ales ca naş de cununie şi de botez al nepoatei lui Ştefan Andrei, pe Mădălin Voicu. Naşul Mădălin continuă o tradiţie de familie, căci violonistul Ion Voicu, prieten cu Ştefan Andrei, a botezat pe aproape toţi copiii Cartierului Primăverii.
De la nunta Violetei şi a lui Ştefan Andrei nu s-au păstrat fotografii. Toate pozele actriţei au dispărut de-acasă, subtilizate de Călin. După moda ce bântuia atunci prin şcolile generale, băiatul a tot „schimbat" fotografii ale actriţei Violeta Andrei cu fotografiile idolilor vremii. Pentru „una cu mama", negocia „avantajos" cel puţin un Jean Marais şi o „Angelică, marchiza îngerilor".
Căsătorie „verificată"
Lui Ştefan Andrei nu i s-a comunicat, bineînţeles, că s-au făcut multe „verificări" privind originea socială, biografia şi rudele alesei. Mulţimea referinţelor adunate, le pune acum în seama socrului.
„Tatăl ei cred că a fost în legătură cu Foriş, spune. Nu ilegalist, ci în legături. Era din zona lui Foriş, din Săcele, Braşov. Nu l-am cunoscut pe socrul meu. Violeta s-a născut în 1941, iar tatăl ei s-a internat în Sanatoriul TBC de la Braşov în 1947-1948. Acolo a şi murit."
Văduvă, mama soţiei avea o meserie obişnuită, dar într-un loc special. Desemnat straniu şi scurt de cadrişti - „căminul de copii coreeni". „După războiul din Coreea, am adus cred că o sută şi ceva de copii coreeni care au făcut şcoala aici, a lămurit Ştefan Andrei această chestiune. Erau la Târgovişte, la Mănăstirea Dealul. Au crescut, s-au înapoiat în ţară şi ştiu româneşte."
Ştefan Andrei deţine explicaţia multor enigme şi realităţi ascunse ale istoriei. Una dintre acestea, ajutoarele secrete acordate de partidul comunist român altor partide şi ţări. Coreeana care deschide „Autobiografia" făcută de Andrei Ujică cântând „România, Românie, am crescut în a ta glie" - lăsându-l bouche-be şi pe Ceauşescu la spectacolul ce i-a fost oferit în vizită la Phenian - n-a fost dresată să cânte româneşte, cum s-a scris. A fost unul dintre acei copii orfani preluaţi de români ca ajutor acordat Coreei comuniste.
Cât despre verificările miresei lui Ştefan Andrei, acestea s-au încheiat cu concluzia „corespunzătoare". Studenta în ultimul an avea „origine sănătoasă", se bucura de apreciere în societate, învăţa bine şi reuşise - prima - la Institutul de Teatru recitând „Moartea căprioarei" de Nicolae Labiş.
Săgeata lui Cupidon
„Am cunoscut-o la Festivalul Tineretului de la Viena din 1959", povesteşte Ştefan Andrei momentul întâlnirii. „A fost în delegaţie, în grupul de studenţi, şi era o fată, aşa... şi foarte frumoasă, şi fată cuminte. Şi chinuită, orfană de mică... îţi dai seama. Nu avea fraţi, nu avea surori. Am mers cu vaporul şi am stat două săptămâni la Viena. Iar înainte, am petrecut o lună de pregătire în cantonament. Toată delegaţia, în Căminul Matei Voievod. Se făceau instructaj, repetiţii pentru programul artistic. Delegaţia avea vreo două sute de membri. Cred că am cucerit-o prin faptul că eram foarte bine informat, iar la toate aceste seminarii şi întâlniri eram vârf. Conducătorul delegaţiei a fost Virgil Trofin. Eu eram în conducerea grupei de studenţi. Mi-am dat seama că ea se apropia de mine. Şi i-am spus: «Eşti prea mică, trebuie să mai creşti, nu vreau să te încurc. Nu că nu mi-ai plăcea, chiar îmi placi, dar...». Avea 18 ani. Sinceritatea, delicateţea şi sensibilitatea ei le-am apreciat mai mult decât frumuseţea. A trecut festivalul fără nimic între noi. Ne-am reîntâlnit în 1961, spre sfârşitul lui august. La o reuniune, cum se numea atunci acţiunea aceasta, cu dans. Am condus-o acasă şi atunci am şi sărutat-o prima dată. Am avut câteva întâlniri în Parcul Ioanid. Iar în octombrie am cerut-o în căsătorie.
Simplu: «Doresc să mă căsătoresc cu tine. Gândeşte-te şi tu, întreab-o pe maică-ta...» Pe-ai mei - ce să-i mai întreb? - făcusem 30 de ani. „Şi eu vreau", mi-a răspuns ea. De la acel început am făcut o înţelegere: «Să ştii că eu n-o să mă opun ca tu să fii artistă, am zis eu. Dar am o rugăminte. Dacă poţi să naşti, aş dori să am şi eu cel puţin un copil cu tine. Nu vreau să plec de-aici doar sădind un pom şi secerând nişte orz. Ci să las şi un copil». A fost de acord. Şi ne-am căsătorit pe 18 noiembrie 1961, deci în mai puţin de trei luni de la reîntâlnire. Iar în 12 octombrie, anul următor, s-a născut băiatul nostru."
"Nunta noastră, ţinută la ştrandul partidului, a fost foarte simplă. Au fost maximum 40 de persoane."
Ştefan Andrei
Secretele „nunţii de aur"
De curând, Violeta şi Ştefan Andrei şi-au sărbătorit „nunta de aur". Poate că şi-au amintit cu acest prilej şi de versurile pe care i le recita îndrăgostitul Ştefan Andrei.
După 50 de ani de căsnicie, Ştefan Andrei este convins că a făcut o alegere bună când s-a căsătorit cu actriţa Violeta Andrei Foto: Arhiva personală Ştefan Andrei
„Am făcut o alegere bună, conchide în prezent. M-a salvat de la moarte de vreo trei-patru ori. Ea e cea care mă îngrijeşte cu medicamente şi acum. E foarte devotată. Copil crescut în necazuri. Este banal să spun că aş alege acelaşi drum şi aceeaşi femeie dacă aş lua-o de la capăt. Dar închei viaţa liniştit. Poate că în sufletul ei s-a supărat că din cauza relaţiilor mele cu Ceauşeştii n-a jucat cât ar fi putut în teatru şi cinematografie, dar n-a avut curaj să-mi reproşeze. A ajutat foarte multă lume. Luam medicamente de la Spitalul Elias cât tot CPEx-ul. Pentru artişti, pentru oameni de cultură."
Pentru expectanţele
VIP-urilor actuale, distracţiile şi privilegiile de nomenklaturist n-ar fi deloc atractive. Până când Ştefan Andrei a ajuns secretar al CC al PCR, familia a făcut concedii la mare şi la munte. Niciodată în străinătate. Violeta Andrei nu şi-a însoţit niciodată soţul în vreo misiune externă. Locurile lor preferate au fost Hotelul Gaizer din Timiş şi Snagovul. Locuiesc acum în satul Snagov, în casa construită după 1990. N-au avut menajeră, nici bucătăreasă, treburile casei fiind făcute de mama actriţei.
Altfel, teatru, cărţi, muzică, câte-o ieşire la restaurant cu prieteni din cercul diplomaţilor, artiştilor şi scriitorilor. Toate sub „ascultare": 24 de ore din 24, de la biroul lui şi cabina ei din teatru, până la dormitor.
Cât despre gelozie - n-a fost niciodată. „Nici n-am discutat subiectul acesta vreodată", susţine Ştefan Andrei.
Se încarcă comentariile...
