Soprana Angela Gheorghiu va fi premiată la European Cultural Awards

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soprana română Angela Gheorghiu va fi premiată în cadrul ceremoniei Premiilor Culturale Europene (European Cultural Awards), care va avea loc pe 2 octombrie, la Dresda, ediţia de anul acesta a evenimentului fiind dedicată împlinirii a 25 de ani de la unirea Germaniei.

Acest eveniment special, care se va desfăşura în biserica Frauenkirche - simbol al reconcilierii şi al păcii, va reprezenta o trecere în revistă a realizărilor culturale dinaintea şi din timpul Germaniei unite, informează site-ul europaeische-kulturstiftung.de.

Programul muzical al serii va fi asigurat de soprana Angela Gheorghiu, care a anunţat şi pe pagina sa de Facebook participarea la acest eveniment, de tenorul german Jonas Kaufmann şi de Filarmonica de Tineret a Mării Baltice, sub bagheta lui Kristjan Järvi, care vor primi, de asemenea, trofee realizate de sculptorul Sven Schubert.

Printre câştigătorii care vor fi prezenţi la gală se mai numără actorul şi muzicianul Manfred King, pictorul şi sculptorul Georg Baselitz, actriţa Katrin Sass şi fostul prim-ministru spaniol Felipe González.

În plus, dintre cei care vor lua cuvântul în cadrul galei au fost nominalizaţi pianistul şi dirijorul israelian Daniel Barenboim, directorul muzical al Operei de Stat din Berlin, francezul Dominique Meyer, directorul Operei de Stat din Viena, soprana germană Simone Kermes şi actorul german Charles Brauer.

Premiile culturale europene (European Cultural Awards/ die Europäischen Kulturpreise) sunt acordate de Fundaţia Culturală Pro Europa, care a fost înfiinţată, la Basel, în anul 1993, în cooperare cu Fundaţia Frauenkirche, Dresda.

Angela Gheorghiu lecouvreur paris

Angela Gheorghiu, un star al operei internaţionale, s-a născut la Adjud. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite