Sergei Loznitsa, câştigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard Cannes 2018, invitat special la Anonimul 16

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigător al Premiului pentru regie Un Certain Regard la Cannes 2018 cu filmul „Donbass”, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa este invitatul special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Sergei Loznitsa va primi Trofeul Anonimul pentru contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale. O retrospectivă care include 7 titluri din filmografia sa va fi prezentată publicului, proiecţiile fiind urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Sergei Loznitsa va susţine un masterclass, sâmbătă, 10 august.

Considerat drept una dintre cele mai importante voci ale cinematografiei contemporane, Sergei Loznitsa a realizat în principal documentare, având 20 de astfel de producţii în portofoliu, precum şi patru filme de ficţiune.

În cadrul Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, spectatorii vor putea vedea şapte dintre filmele sale: „My Joy”, „In the Fog”, „A Gentle Creature”, „Donbass”, „Maidan”, „Austerlitz” şi „The Trial”.

Afis Anonimul

„My Joy”, primul lungmetraj de ficţiune regizat de Sergei Loznitsa, selectat în competiţie la Cannes 2010, la fel ca şi „In the Fog”, care a şi câştigat Premiul FIPRESCI în 2012, îl au în distribuţie pe actorul român Vlad Ivanov, de asemenea invitat special al Anonimul 16.

Pentru „A Gentle Creature” şi „Donbass”, celelalte două filme de ficţiune ale lui Loznitsa, prezentate la Cannes în 2017 şi 2018 - ultimul dintre ele şi câştigător al premiului pentru regie -, regizorul ucrainean a lucrat cu actorul Valeriu Andriuţă („Dragoste 1. Câine”, „După dealuri”). Un alt colaborator constant al lui Sergei Loznitsa este şi operatorul de imagine român, originar din Republica Moldova, Oleg Mutu, care a semnat imaginea celor patru filme de ficţiune ale acestuia.

Realizator consacrat de documentare, Sergei Loznitsa a ajuns în atenţia publicului larg în 2014, cu „Maidan”, o cronică a protestelor din Ucraina 2013 - 2014, soldate cu moartea a peste 100 de persoane şi fuga preşedintelui de atunci, Viktor Ianukovici. Filmul a fost prezentat la Cannes, în cadrul secţiunii Séances Spéciales. Doi ani mai târziu, acesta atrăgea atenţia publicului şi a presei de specialitate cu „Austerlitz”, un documentar observaţional despre turiştii care vizitează Auschwitzul.

Cel mai recent documentar al său, „The Trial”, a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia 2018. Filmul reface unul din numeroasele procese de “vânătoare de vrăjitoare” în Rusia stalinistă a anilor ’30.

Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării. Accesul la proiecţiile din cadrul festivalului este gratuit.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite