Regizorul Michel Franco, despre Mexicul nesigur şi corupt, la Anonimul: „Am fost răpit, pentru câteva ore, în 2001. Aş putea face o comedie despre asta“
0Regizorul Michel Franco, invitat special al Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul 2017, a povestit, după proiecţia filmului ”Daniel y Ana”, primul său lungmetraj, despre cum a fost răpit în anul 2001, despre ”lucruri normale” care se întâmplă în Mexic, despre corupţia din această ţară şi cum ea are efecte pozitive asupra cinematografiei.
Daniel y Ana” (2009) spune povestea reală a doi fraţi care sunt răpiţi şi forţaţi să întreţină relaţii sexuale, pentru a fi înregistraţi video de persoane implicate în pornografia underground. Acesta este unul dintre sutele de cazuri de gen care au loc în fiecare an în Mexic.
Discutând despre această poveste, pe care a aflat-o de la un psiholog şi care a devenit film, cineastul în vârstă de 37 de ani a descris un eveniment parţial similar al cărui protagonist a fost în urmă cu 16 ani ca pe un fel de comedie, pe baza căruia spune că ar putea face un film.
”Am fost răpit, pentru câteva ore, în 2001. Erau nişte infractori destul de proşti. Nu au reuşit să scoată nimic de pe urma mea. Iniţial, au vrut să fure tot ce aveam, dar nu aveam mai nimic asupra mea. Ceasul meu era atât de ieftin, încât la final mi l-au înapoiat. Au încercat să obţină o răscumpărare. A fost un fel de comedie. Au vrut să mă ducă în mai multe locuri, la diferiţi profesionişti, pentru a cere răscumpărare - trebuie să ştii cum să faci asta. Nu au putut să-mi vândă nici maşina, pentru că era una ciudată, de curse, şi nu erau multe la fel. Probabil că într-o zi voi face o comedie despre asta”.
Michel Franco a vorbit cu o aparentă lejeritate despre acest subiect şi este de părere că societatea mexicană şi nu numai - coruptă şi nesigură -duce la realizarea de filme bune.
”Dacă cineva de aici povesteşte despre comunism, despre cum a crescut sau despre ceva ce s-a întâmplat în familia lui, pare ceva ciudat pentru că în Mexic nu avem astfel de poveşti. Dar pentru voi este normal. La fel şi cu securitatea în Mexic. Avem o ţară foarte nesigură şi coruptă. Poveştile astea sunt normale acolo. Ceea ce este o nebunie - să fii obişnuit să trăieşti într-o societate coruptă şi să accepţi. Nu avem prea multe de făcut legat de asta. Poţi pleca din ţară. Dar unde să fac filme? Cred că din acest motiv filmele mexicane sunt atât de bune, în ultima perioadă. Avem mulţi regizori buni. Şi cred că asta se întâmplă pentru că ţara este terminată. Cred că este periculos să spun asta, pentru că sunt înregistrat, dar din această cauză cinematografia franceză este atât de plictisitoare. Pentru că acolo totul funcţionează. Mă rog, în profunzime, e dezastru... Cei care fac acum filme bune acolo nu sunt francezi, vin din alte părţi şi combină lucrurile”.
Şapte filme regizate şi produse de Michel Franco sunt prezentate la Anonimul de anul acesta: ”Daniel y Ana” (2009), ”Despues de Lucia” (2012), ”A los Ojos” (2014), pe care l-a realizat împreună cu sora lui, ”Chronic” (2015) şi ”Las Hijas de Abril”(2017), din postura de regizor, şi două dintre cele pe care le-a produs: ”600 Miles”, în regia lui Gabriel Ripstein - premiat pentru cel mai bun debut la Berlinala 2015, şi ”Desde allá”, în regia lui Lorenzo Vigas, premiat cu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia 2015.
Franco a câştigat premiul pentru scenariu la Festivalul de Film de la Cannes 2015, trofeul Un Certain Regard 2012 şi premiul juriului aceleiaşi secţiuni în 2017, pentru filmele ”Chronic”, ”Después de Lucía”, respectiv ”Las hijas de abril”.
Scenaristul, regizorul şi producătorul mexican Michel Franco a fost premiat, luni seară, la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei mondiale.
Festivalul Anonimul de la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) se va încheia duminică.