Publicul a schimbat finalul celui mai nou film cu Nicole Kidman
0Finalul tragic al ultimului film în care joacă Nicole Kidman, "Australia", a fost schimbat într-unul fericit, în urma intervenţiei conducerii studiourilor 20th Century Fox, titrează cotidianul britanic The Guardian, citat de NewsIn.
Potrivit scenariului iniţial, partenerul lui Nicole Kidman, interpretat de Hugh Jackman, urma să moară la sfârşitul filmului regizat de Baz Luhrmann.
Reacţiile publicului în urma proiecţiilor de test i-au făcut pe producători să ia decizia de a schimba finalul, păstrând ambele personaje principale în viaţă, ceea ce ar urma să asigure un succes mai mare de casă.
Filmul "Australia" este o poveste epică desfăşurată pe continentul australian în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Kidman este o aristocrată engleză, moştenitoare a unei ferme, care decide să mâne, alături de văcarul interpretat de Jackman, mii de vite de-a lungul ţării, în încercarea de a scăpa de ameninţarea altor proprietari de vite.
Considerat de unii critici "o tragedie încărcată de acţiune", filmul va fi lansat luna aceasta în SUA şi în Australia. Producţia a avut la dispoziţie un buget impresionant - 120 milioane de dolari.






















































