Premiile de Excelenţă pentru Românii din Comunităţile Istorice se vor acorda luni, într-o gală la Teatrul Naţional

0
0

Luni, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ din Bucureşti (sala Pictură), va avea loc a doua ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă pentru Românii din Comunităţile Istorice.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcţia Români din Afara Graniţelor, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).

Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunităţile româneşti de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României şi Balcani. În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi culturale, intelectuali de marcă, jurnalişti, tineri implicaţi în mod activ în mediul asociativ românesc din vecinătate, vârfuri ale comunităţilor româneşti din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania, lideri ai unor asociaţii româneşti care militează pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni.
Va fi premiată excelenţa în comunităţile româneşti şi contribuţia unor personalităţi ale vieţii socioculturale din cadrul acestor comunităţi la păstrarea identităţii naţionale, prin promovarea limbii şi culturii române în ţările de reşedinţă, potrivit unui comunicat de presă al ICR.

Distincţiile vor fi stabilite de o comisie prezidată de academicianul Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi alcătuită din reputaţi specialisti pe problematica românilor de pretutindeni: academicianul Ioan Aurel-Pop, rector al Universităţii Babeş-Bolyai; profesorul universitar Manuela Nevaci, cercetător ştiinţific la Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Alexandru Rosetti" al Academiei Romane, jurnalistul Sorin Ghica şi Radu Baltasiu, directorul Direcţiei Români din Afara Graniţelor din cadrul ICR.

Gala va include momente artistice, susţinute pro bono de artişti din România şi vecinătate, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Maria Gheorghiu, Veta Biriş. Vlad Miriţă, Eliza Nirlu, Cătălin Josan, Cristofor Aldea Teodorovici, Ilie Caraş.


De asemenea, în foaierul TNB vor fi expuse o parte din fotografiile care fac obiectul expoziţiei„100 de Inovatori Români", personalităţi care, de-a lungul timpului, s-au exprimat în afara graniţelor ţării lor de origine, România, reprezentând domenii variate ale ştiinţei şi artei.

invitatie icr

Amfitrionii evenimentului vor fi actorul Adrian Păduraru şi  Alina Şerban, jurnalist TVR Craiova.
Partener instituţional: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Românilor de Pretutindeni).
 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite