Premieră cu „Furtuna” de Shakespeare la Naţionalul bucureştean. Ion Caramitru îl interpretează pe Prospero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul bulgar Alexander Morfov revine la TNB cu o nouă provocare:  „Furtuna”, William de Shakespeare, cu Ion Caramitru în rolul principal - Prospero.

Spectacolul „Furtuna” după William Shakespeare, o nouă premieră a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, se pregăteşte de prima întâlnire cu publicul, care va avea loc duminică, 27 aprilie 2014, de la ora 19.30, pe scena Sălii Studio.

Piesă scrisă la 1611, comedia „Furtuna” este o adevărată piatră de încercare pentru creatorii de teatru, montată rar şi de obicei de mari personalităţi. Pentru regizorul bulgar Alexander Morfov, întâlnirea cu această piesă a fost de la început un succes - 1996, premieră la Naţionalul din Sofia, iar patru ani mai târziu i-a adus recunoaşterea şi la Sankt Petersburg, unde spectacolul de la Teatrul „V.F. Komissarjevskaia” a fost recompensat cu prestigiosul  premiu rusesc „Masca de aur”.

Cum va arăta versiunea pentru scena românească vom vedea în curând, la Sala Studio, într-o formulă de sală de tip elisabetan, în decorurile concepute de colaboratorul regizorului, bulgarul Nikola Toromanov (premiul UNITER, în 2012, pentru scenografia spectacolului „Vizita bătrânei doamne”).

image

Alexander Morfov este unul dintre cei mai apreciaţi regizori ai scenei bulgare contemporane, premiat în ţara natală şi peste graniţe, cu spectacole văzute în toată lumea (la Viena, Casablanca, Kiev, Torun (Polonia), Belgrad (BITEF), Hamburg, Moscova - NET, „Masca de aur”, Utrecht etc). În România este cunoscut publicului datorită precedentei realizări de la Naţionalul bucureştean, „Vizita bătrânei doamne” (nominalizat la Premiile UNITER pentru „cel mai bun spectacol”), precum şi cu ocazia celor două spectacole de mare succes jucate, în turneu,  pe aceeaşi scenă, „Exilaţii” după Ivan Vazov şi „Don Juan” după Molière.

Personajul principal al piesei, Prospero, va fi interpretat de Ion Caramitru, aflat la cel de-al treilea rol shakespearian pe scena Naţionalului din Bucureşti, după Eduard al III-lea (2008) şi Macbeth (2011). Totodată este o revenire, după mai bine de trei decenii asupra piesei în care l-a întruchipat, în 1978, pe Ferdinand, în direcţia de scenă a maestrului Liviu Ciulei, având-o parteneră, în rolul Miranda, pe Mariana Mihuţ. În actuala montare, acest rol principal feminin este deţinut de Crina Semciuc, cooptată recent în trupa Naţionalului.  

Din distribuţie fac parte şi alte nume îndrăgite, pe Mihai Călin, Andrei Finţi, Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Mihai Calotă, Vitalie Bichir, Marcelo S. Cobzariu, Axel Moustache, Eduard Adam, Istvan Teglaş, Alexandru Călin, Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Idris Clate, Ionuţ Toader, Alexandra Poiană.

 Echipei de creatori ai spectacolului li s-au alăturat şi Andrada Chiriac – Costumele, Chris Jaeger - Lighting design, Florin Fieroiu – Coregrafia.
Următoarele reprezentaţii vor avea loc miercuri 7 mai şi joi 8 mai, de la ora 19.30. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite