Poţi să reiei viaţa din punctul în care ai lăsat-o? „Acasă la tata” pe covorul roşu la Sarajevo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andi Vasluianu, Ioana Flora şi Alexandru Papadopol, în filmul „Acasă la tata”
Andi Vasluianu, Ioana Flora şi Alexandru Papadopol, în filmul „Acasă la tata”

„Acasă la tata”, filmul regizat de Andrei Cohn, cu Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Ioana Flora, va avea premiera internaţională, pe 21 august, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.

O poveste tulburătoare şi incitantă, „Acasă la tata”, după un text de Mimi Brănescu, deja pus în scenă cu succes la două teatre din Bucureşti, este debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, cunoscut om de publicitate. Filmul va avea premiera internaţională pe 21 august, la ora 20.00, la Teatrul Naţional din Sarajevo, în cadrul cunoscutului festival de film ajuns în acest an la cea de-a 21-a ediţie, fiind inclus în competiţia oficială.

„Acasă la tata” este povestea lui Robert, un tânăr scriitor, care, într-un moment de tulburare, se întoarce, pentru prima dată de la moartea mamei lui, pentru 24 de ore, în satul în care s-a născut. Până a doua zi dimineaţa, îşi va rescrie toate relaţiile personale, cu tatăl, cu cel mai bun prieten din copilărie, cu prima iubire, cu trecutul. Nimic nu mai este aşa cum a fost lăsat... Viaţa s-a schimbat, oamenii s-au schimbat.

„Chiar dacă la suprafaţă apar teme cum ar fi ratarea sau condiţia provincialului, pe mine m-a interesat să pun în discuţie noţiunile abstracte de familie, prietenie şi dragoste în contactul dur cu realitatea”, a declarat Andrei Cohn, cunoscut om de publicitate.

Andrei Cohn a debutat ca art director la agenţia Darcy, pentru proiectul Connex, cariera a continuat la agenţia Scala JWT, unde a întâlnit-o pe Cristina Jansen. Împreună au format în 2002 Cohn and Jansen, un „creative boutique”, unde au dezvoltat brandul Cosmote în România. Andrei Cohn a şi regizat o serie de spoturi publicitare pentru acest brand.

În seara premierei, pe covorul roşu din oraşul care a suportat cel mai cumplit asediu al lumii moderne, vor fi prezenţi regizorul Andrei Cohn, actorii Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu şi Ioana Flora, dar şi o parte din echipa de producţie.

Din distribuţie fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Nataşa Raab, Sorin Cociş, Mirela Oprişor.

Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul îi aparţine lui Andrei Iancu, sound designer este Sorin Neagu, iar producător - Giuliano Doman. „Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite