Piticii din ceaţă | adevarul.ro

Piticii din ceaţă

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Matei Florian a scris acest roman într-o casă izolată din munţii Piatra Craiului
Matei Florian a scris acest roman într-o casă izolată din munţii Piatra Craiului

Fantasy clinic, „Şi Hams Şi Regretel” este poemul eroic al lumii interioare în degradare. După romanul „Băiuţeii”, scris în 2006 împreună cu Filip Florian, fratele său mai mare, Matei Florian se confirmă ca un stilist al noului val de prozatori.

Romanul se deschide cu o primă scrisoare a unui narator incert către iubita lui. Cel care scrie se află de asemenea într-un loc incert, nenumit: aflăm despre o casă izolată, situată într-o geografie montană pustie, un loc unde sunt multă linişte, frig şi ceaţă.

În acest spaţiu retras şi rece, de sfârşit de toamnă, numai bun să-ţi piezi minţile, are loc un moment de epifanie panteistă: în liniştea perfectă a apusului de soare, bărbatul e copleşit de un sentiment de comuniune cu natura în mijlocul căreia s-a retras, se lungeşte pe pământ, îl sărută, apoi urmăreşte îndeaproape o furnică pe urmele căreia se urcă în frasinul din curte, fumând „posac şi plictisit ca întotdeauna" şi urmărind ceaţa care se lasă grea.

Care ceaţă începe să-i vorbească prin trei ghemotoace „rotunde şi colorate", trei pitici de abur străvezii care i se prezintă cu numele: Usi, Altfred şi Regretel. Guralivi, dar manieraţi, intruzivi, dar simpatici, sentimentali şi pedanţi, piticii îi oferă instantaneu prietenia lor, ghicind că motivul comportamentului melancolic al bărbatului „se datorează unui sentiment de ordin amoros", stare de spirit împărtăşită şi de cel mai tăcut dintre ei, Regretel.

Acesta este incipitul romanului şi totodată intriga lui. Cartea continuă cu ciudatele scrisori ale bărbatului către iubita lui de departe, dar piticii - care, fireşte, nu sunt ceea ce par a fi - devin personaje în acest demers epistolar, fie dictându-i bărbatului căruia ei îi spun „picioare pare", fie scriind fiecare câte o scrisoare.

Astfel, aflăm câte ceva despre ordinele în care sunt clasificaţi piticii: Ordinul Piticilor Răzvrătiţi din Apartamentele cu Ferestre - PRAF (Kruud Van Daal, Klaus-Tratus sau Phil-Lamenta-Bill fiind eroii unor acţiuni de genul „Noaptea Ciorapilor Impari"), Ordinul Culegerea Gheba (ai cărui pitici cântă imnuri precum „Am ciuperca mea, sunt spionier"), Ordinul Piticului de Stâncă Pleistocen, Ordinul Piticului Ubicuu Călător ş.a.

Încet-încet, comunitatea de pitici creşte în jurul bărbatului singuratic: apar, printre alţii, doamna de Scorbur-Suzi, Mus cel Mov, Mars de Aici sau piticuţele Pisulina şi Tristina, cea care are un jeu d'amour cu Tremurud, spre suferinţa lui Regretel, piticul albastru, mut şi scindat de tristeţe, incomplet ca până şi prenumele său, Şi Hams Şi, s-a „rătăcit în pădure" (de altfel, Regretel, piticul reclusiv, este cheia întregii poveşti).

Fantasy clinic

„Picioare pare" continuă să-i scrie iubitei tot mai obosit, iar scrisorile lui devin tot mai nervoase, se umplu de regrete şi de furie, conţin injurii şi lamentaţii, iar povestea de iubire îşi dezvăluie, puţin câte puţin, detaliile nefericirii dintre absenta destinatară şi acest bărbat neglijent, dezordonat, nepractic, negospodar şi boem visător (precum „piticii" din ordinele înşirate mai sus).

Frisoanele şi somnolenţa lui „picioare pare" trec în delir şi în halucinaţii, iar romanul este tot mai apăsător, mai întunecat şi mai abscons până la revelaţia teribilului motiv al refugiului în munţi şi al înfruntării piticilor ce „tropotesc în capul său". Ceea ce la început părea o separare se dezvăluie a fi, de fapt, o claustrare suicidară, condiţie de acces spre o altă (i)realitate şi spre propria regăsire.

Info carte

Fantasy clinic, „Şi Hams Şi Regretel" este poemul eroic al unei lumi interioare aflate în plin proces de degradare: un delir liric ce evoluează dinspre comicul tandru spre tragismul unei conştiinţe chinuite ce se stinge într-o litanie halucinantă.

Alternând pedanterii minimalist-metafizice cu fantezii lirice şi jocuri de limbaj cu referinţe din cele mai variate (dictoane în latină, folclor urban, personaje şi refrene din cultura pop), cultivând cu mult umor preţiozităţi şi clişee de limbaj, cu o sintaxă barochistă şi un stil ludic-ceremonios, efortul stilistic al lui Matei Florian de a crea o mitologie proprie şi de a ţine în frâu un text polifonic atât de bogat şi de profund este remarcabil.

Un vesel roman tragic, de un obscur hazos şi o candoare delirantă, muzical (prin stil) şi misterios (nu se lasă citit uşor, nici la propriu, nici la figurat), „Şi Hams Şi Regretel" este o carte de o stranie frumuseţe, fără echivalent în literatura noastră.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite