Peter O’Toole, distins in memoriam la Cluj. Premiul va fi ridicat de fiica celebrului actor (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Peter O’Toole va primi, "in memoriam”, Premiul de Excelenţă al celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, acesta urmând să fie ridicat de fiica sa, Kate, care este membră a juriului, trofeul fiind acordat pentru prima dată unui artist străin.

Spectatorii vor avea ocazia să-l vadă pe Peter O’Toole pe ecran în comedia neagră "The Ruling Class” ("Clasa conducătoare”), pentru care a primit şi o nominalizare la Oscar.

"Actorul Peter O’Toole va primi, «in memoriam», Premiul de Excelenţă al celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj. Este prima dată când acest trofeu este acordat unui actor străin. Premiul va fi decernat în 24 octombrie, în cadrul Galei de închidere a festivalului, şi va fi ridicat de fiica actorului, actriţa Kate O’Toole, care este anul acesta membră a juriului Comedy Cluj", precizează organizatorii festivalului.

Fiu al unui agent de pariuri, Peter O’Toole s-a născut în 1932 în Irlanda şi a crescut în Leeds, Anglia. După armată a urmat cursurile Academiei Regale de Arte Dramatice, unde i-a avut colegi pe mai apoi celebrii Albert Finney, Alan Bates şi Richard Harris.

În 1962 a fost ales de către David Lean să interpreteze rolului lui T. E. Lawrence în filmul "Lawrence of Arabia”, după ce Marlon Brando şi Albert Finney au renunţat la rol. Pe parcursul carierei sale, Peter O’Toole a primit opt nominalizări la premiile Oscar, iar în 2003 a primit un Oscar onorific din partea Academiei de Film americane.

"Ultimele filme în care a jucat au fost «Decline of an Empire» (2014) şi «The Whole World of Our Feet» (2015), lansate după moartea actorului, care a avut loc în decembrie 2013”, se mai arată în comunicat.

Premiul de Excelenţă Comedy Cluj a mai fost acordat, până acum, actorilor Marin Moraru şi Tora Vasilescu (2009), Geo Saizescu şi Sebastian Papaiani (2010), Draga Olteanu Matei (2011), Horaţiu Mălăele (2012), Oana şi Amza Pellea, in memoriam (2013) şi lui Victor Rebengiuc (2014).

Ediţia din acest an a festivalului se va deschide cu filmul "Ashby”, comedia dramatică a regizorului şi scenaristului Tony McNamara, care a avut premiera în acest an la Festivalul de la Tribeca şi a cărui scenariu a fost nominalizat printre cele mai bune ale anului de către Asociaţia Scenariştilor Australieni.

În total, în cadrul Comedy Cluj vor fi proiectate aproape 200 de filme. Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj are loc la Cluj-Napoca în perioada 16-25 octombrie şi este organizat de Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană, cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite