Pe scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Pe aripile vântului", cel mai iubit film La aproape 70 de ani de când a fost realizat, "Pe aripile vântului" se află pe primul loc într-un top al celor mai iubite producţii din toate

"Pe aripile vântului", cel mai iubit film
La aproape 70 de ani de când a fost realizat, "Pe aripile vântului" se află pe primul loc într-un top al celor mai iubite producţii din toate timpurile. Filmul american clasic de război a surclasat aventura spaţială "Războiul stelelor" potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în SUA. Pe poziţia a treia în top s-a situat filmul de dragoste "Casablanca" (1942). În top au mai fost incluse, în ordine, musicalurile "Sunetul muzicii" şi "Vrăjitorul din Oz" şi dramele "Jurnalul" (2004), "Forrest Gump" (1994), "File de poveste" (1987) şi "Naşul" (1972), cu Al Pacino.


Audiobook
Dorel Vişan citeşte din "Povestea poveştilor"

Actorii Dorel Vişan (foto), Melania Ursu şi Mariana Munteanu şi-au pus vocile pe un nou audiobook, lansat de Humanitas Multimedia, după povestirea erotică "Povestea poveştilor" de Ion Creangă. "Deloc vulgară, simplă, adevărată şi umană, <> ne face să credem, fără a greşi cu nimic, că natura însăşi s-a exprimat prin Bădia Ion Creangă", a afirmat actorul Dorel Vişan. Audiobookul va putea fi găsit în librării la preţul de 30 de lei. "Povestea poveştilor" de Ion Creangă a fost publicată de Humanitas într-o ediţie trilingvă - română-franceză-engleză, la sfârşitul anului 2006.


Protest
Discriminare la Filarmonica Oradea

Cinci instrumentişti români ai Filarmonicii Oradea au protestat, ieri, în timpul şedinţei Consiliului Judeţean Bihor, acuzând conducerea filarmonicii de discriminare etnică. Instrumentiştii au purtat tricouri cu mesajul: "Demiteţi conducerea Filarmonicii". Ei susţin că managerul Filarmonicii Oradea, Sarkadi Zsolt, îi discriminează în favoarea instrumentiştilor de etnie maghiară. "Suntem discriminaţi când vine vorba de salarizare, repartizarea premiilor, avansări sau angajări", a declarat Vasile Vulturar, preşedintele sindicatului "George Enescu".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite