"Noua literatură" a scriitorilor tineri
"Noua literatură" - o revistă lunară coordonată de criticul Luminiţa Marcu, care vrea "să surprindă, pe cât posibil, diversitatea literaturii care se scrie azi" - apare din noiembrie sub
"Noua literatură" - o revistă lunară coordonată de criticul Luminiţa Marcu, care vrea "să surprindă, pe cât posibil, diversitatea literaturii care se scrie azi" - apare din noiembrie sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR). Revista are 32 de pagini, alb-negru cu copertă color, iar colaboratori sunt un grup de studenţi din ultimul an la Facultatea de Litere. O serie de 12 autori, printre care Cezar Paul Bădescu, Vasile Ernu, Radu Pavel Gheo, Ion Manolescu, Maria Manolescu, Simona Popescu, Costi Rogozanu şi Lucian Dan Teodorovici au statutul de scriitori invitaţi. Revista va pune lunar în lumină câte un scriitor, printr-un interviu amplu. O rubrică importantă este "Scriitorul discret", iar primul care se dezvăluie în ipostaza de autor de proză e criticul de film Mihai Chirilov. Cronici, un dosar tematic, prezentări de cărţi de pe piaţa internaţională, pagini dedicate artei, teatrului şi cinematografiei fac, de asemenea, parte din sumarul revistei. (Mediafax)





















































