„Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu, lansată în Marea Britanie printr-o serie de evenimente

0
0
„Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu se poate citi de-acum şi în limba engleză
„Nostalgia” lui Mircea Cărtărescu se poate citi de-acum şi în limba engleză

Lansarea, în limba engleză, a volumului „Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, tradus de Julian Semilian şi publicat de prestigioasa Penguin Classics, va fi celebrată de ICR Londra printr-o serie de evenimente, organizate în parteneriat cu editura britanică.

Astfel, pe 1 iunie, ziua de naştere a lui Mircea Cărtărescu, a fost transmisă pe canalele online ale ICR Londra o expoziţie cu fotografii selectate de scriitor din arhiva personală, care dezvăluie momente din copilărie, adolescenţă, din viaţa de familie sau marile întâlniri literare ale acestuia.

Seria de evenimente va continua pe 7 iunie, cu o discuţie menită să cartografieze generaţia literară a anilor '80, cu trei dintre cei mai distinşi exponenţi ai acesteia: Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci şi Matei Vişniec, moderată de jurnalista culturală Miriam Bălănescu.

Pe data de 10 iunie, reputatul scriitor, jurnalist şi critic literar englez Boyd Tonkin, fost preşedinte al juriului Man Booker International Prize şi neobosit susţinător al literaturii de limbă străină în spaţiul britanic, îl întâlneşte pentru prima oară public pe Mircea Cărtărescu pentru o mult aşteptată conversaţie despre romanul „Nostalgia”.

Alte două evenimente completează seria: un eseu vizual despre Bucureştiul anilor '80 cu imagini realizate de arhitectul şi fotograful Andrei Pandele, precum şi proiecţia unui scurtmetraj despre Mircea Cărtărescu, intitulat „Neliniştea timpului”, realizat de artistul şi cineastul Ştefan Constantinescu în 2007. Toate evenimentele sunt transmise pe canalele online ale ICR Londra: pagina de Facebook, canalul de YouTube şi website

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri