Nea Mărin se întoarce

0
0

Celebrul volum „Să rîdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, apărut acum într-o nouă ediţie la Editura Humanitas, va fi lansat sâmbătă, 22 noiembrie, la Târgul Gaudeamus, de la ora 17.30, iar la eveniment vor participa Oana Pellea, Irina Margareta Nistor şi Lidia Bodea.

„Să rîdem cu Nea Mărin”, volumul în care au fost adunate cunoscutele momente comice atât de iubite, bucăţi de umor autentic oltenesc, bucăţi de viaţă, frânturi dintr-o lume care acum nu mai e, a fost reeditat în această toamnă, la 31 de ani de la dispariţia lui Amza Pellea cel care le-a dat viaţă. Oglinda unui univers de o poezie comică desăvârşită, povestirile cu Nea Mărin sunt, în acelaşi timp, o cronică a unui spaţiu mental. Noua ediţie, care va fi lansată la Târgul Gaudeamus, pe 22 noiembrie, în prezenţa Oanei Pellea, conţine şi texte inedite, care n-au fost niciodata publicate până acum.

„De Paşti 2014 am deschis manuscrisele lui. Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învîrti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui…”, povesteşte Oana Pellea în prefaţa volumului.

„Probabil că de acolo de unde e… de prin ce stea… mi-a văzut frica de copil prost şi, zîmbind, mi-a dat curajul să încep să recitesc ce a scris. Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că rîd în hohote, că rîd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin… Şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii. Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate de el, de Amza. Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţîră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întîmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti… hîtru, sănătos, vesel”, a mai spus actriţa, fiica lui Amza Pellea.

În avanpremieră, vă oferim un fragment şi o mostră de umor autentic.

FRAGMENT

„Stam pe prispă, trăgeam adînc din ţîgare şi mă uitam la jar cum prindea viaţă, chinuindu-mi mintea să-nţăleg pe unde l-o purta dracu pe Sucă, că plecasă călare de dimineaţă pîn la Rast, s-aducă nişte peşte pă care chibzuisăm să-l mîncăm la prînz.

Într-un tîrziu, louai sama că bătea cineva-n poartă. Bag samă bătea de mult, că să zbătea cîinele-n lanţ şi lătra de-ncepusără ş-ai vecinilor să-i dea o gură de-ajutor.

— Care ieşti, bă?

— Ieu, mă, vere Mărine, Licu! Fă-te-ncoa!

O louai io spre poartă, nu să vedea din Licu decît mucu ţîgării, care pîlpăia ca luceafăru cînd să crapă de zîuă şi-şi pierde puterea.

— Ce ie, mă?

— Mă, zîce Licu, venii să te iau pi la mine, că iete, fusăi la Poiana Mare şi cumpărai un cal. Să te uiţ şi tu o ţîră la iel.

— Pă’ di ce să mă uit la iel, mă?

— D-aia, că şi iel să uită la mine. Că de trei zîle, de cînd îl louai, nu mănîncă, nu bea, stă şi să uită la mine.

— Mă, zîc, te-o fi văzut pe tine aşa, mai făţos, sau n-o mai fi văzut ghietul de iel pînă acu cum arată prostia la faţă.

— ’Ai, mă, verişcane, zîce Licu, ’ai că dau cep la un butoi de tămîioasă, să cinstim un pa’ar cu vin rece şi să mîncăm nişte gogoşi cu sare, calde.

— Mă, zîc, ia-o-nainte, că io mai aştept o ţîră pe juratu de Sucă, care plecă de az-dimineaţă dupe nişte peşte, şi peşte să făcu!

— Bine, mă, da’ vii?

— Viu, mă! Vorba-i vorbă. Tu pune muierea să-ncingă uleiu pentru gogoşi.

Îl mai aşteptai io pe Sucă fro juma de ceas, zîc, mă, dacă nu veni pînă acu, însamnă că nu mai vine, bag samă că nu găsî peşte şi rămasă peste noapte, pînă scot pescarii năvoadele. Dac-o fi aşa, tot ie bine!

— Veto, vez că io mă duc pi la Licu!

— Atunci io mă culc, că vă cunosc io, vă apucă iar zîua la poveşti.

— Culcă-te, fata tatii! Somn uşor, da’ ai grijă pe cine visăzi, că-l mănînc, auz!

— Iote, o să visăz un…

— Pă’ de gură cin-te-ntrece!… Vez că plecai.

Louai io un felinar ş-o louai pe scurtătură, pin fundu grădinilor. Ca să tai drumu, ştii.

Ajunsăi io la Licu şi, dacă văzui că nu mă latră cîinii, intrai mai întîi în grajd, să-i văd armăsaru.

Mă, frate-miu, nu-mi venea să-mi crez oichilor!

Ierea… cum să spui io, ca să mă-nţălegi… ierea cam aşa… un fel de corcitură de mîţă cu curcă plouată şi măgar rîios. Mă… o stîrpitură zgribulită, cu nişte urechi mari ş-un păr ca cînepa.

Mă detei io mai pe lîngă iel, a dracu arătare, hop, să mă muşte de felinar.

Mă, zîc, o fi ca ăla din poveste, de mănîncă cărbuni şi să face-al dracu!

Îl izaminai io pe toate părţîle, la amîndouă capetile, că trebuia să dai în bobi să afli care-i capu şi care-i coada, şi mă lămurii.”

(Copyright „Să rîdem cu Nea Mărin”, de Amza Pellea, Editura Humanitas)

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite