Lansare Humanitas: „Din vremea lui Tudor“, un western balcanic

0
Publicat:

Editura Humanitas vă invită joi, 18 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea unei superproducții editoriale: „Din vremea lui Tudor“, noua carte a lui Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară și un cercetător pasionat al istoriei noastre. Lucrările sale, documentare de mare acuratețe istorică, sunt adevărate spectacole vizuale și narative. Cartea poate fi găsită în librăriile din toată țara, dar și pe libhumanitas.ro

image

Din vremea lui Tudor, rodul unei cercetări minuțioase, este o reconstituire istorică pe înțelesul tuturor, plină de farmec, cu informații istorice scrupulos verificate și cu imagini sugestive, impecabil documentate, care-l transpun pe cititor într-o epocă extrem de agitată, cu oameni, fapte și întâmplări ieșite din comun.“ (Cristian Neagoe)

Citind cărțile de istorie, suntem pe rând entuziaști, triști, curioși, fericiți ori dezamăgiți. Încercăm să ne zugrăvim în minte poveștile cu haiduci și arnăuți, domnițe și boieri, cu eroi și ticăloși. Dar lectura nu ne ajută întotdeauna să facem din imagini vis aievea. Ca de fiecare dată, Radu Oltean ne pune în fața ochilor oamenii adevărați, în carne și oase – acum cu șalvari și iatagane, cai și harnașamente bogate, șișanele și turbane, broderii minunate sau hangere bătute în pietre scumpe. Nu lasă nimic la voia întâmplării. Theodor din Vladimiri pleacă spre București cu oastea lui de panduri. În aceste pagini vom avea de-a face, alături de el, cu aventurieri greci și haiduci de-ai noștri, cu tâlhari și oportuniști, cu popi și boieri mari, cu agenți ruși și otomani. Ascunși în gloata de pe margine, noi, cititorii, vedem limpede și înțelegem pas cu pas, datorită unei narațiuni vizuale de excepție, mizele unui erou și eșecul unei revoluții.“, spune CONSTANŢA VINTILĂ

Dintre cele mai importate cărți de Radu Oltean: Dacia: Războaiele cu romanii. I. Sarmizegetusa (2014), primul dintr-o serie de două volume bogat ilustrate care sintetizează stadiul actual al cercetărilor în domeniu, a fost tradus în spaniolă şi în engleză şi reeditat la Humanitas în 2019. Cetăți, castele și alte fortificații din România este o monografie amplă, unică în spaţiul istoriografiei româneşti, concepută în patru volume, dintre care au apărut primele două (2015, 2020). Bestsellerul Geții lui Burebista și lumea lor, apărut în 2023, ilustrată exclusiv cu reconstituiri originale, este prima sinteză a cercetărilor de specialitate din ultimele decenii.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite