Kobborg: Conducerea ONB a fost anunţată că nu poate prezenta „Giselle”, decât dacă repetiţiile sunt supervizate de mine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coregraful Johan Kobborg a publicat, sâmbătă, un mesaj pe contul său de Facebook prin care explică faptul că managementul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) a fost anunţat din 11 aprilie că nu mai poate pune în scenă spectacolul ”Giselle”, decât dacă repetiţiile sunt supervizate de balerinul danez.

”Decizia de a suspenda drepturile de punere în scenă a spectacolului «Giselle» aparţine coregrafului Ethan Stiefel, care i-a trimis încă din 11 aprilie o scrisoare lui Vlad Conta”, a scris coregraful Johan Kobborg pe contul său de Facebook. ”Managementul ONB a fost anunţat că nu mai are drepturile pentru «Giselle», decât dacă repetiţiile sunt supervizate de mine, o condiţie impusă de deţinătorii drepturilor de autor ca o garanţie a calităţii spectacolului, care este ceva obişnuit în lumea artistică”, a explicat coregraful.

Ignorând acest anunt, spune Johan Kobborg, conducerea Operei Naţională Bucureşti a decis să îi interzică accesul în instituţie, printr-un act datat 25 aprilie, ”fiindu-mi imposibil să repet cu baletul ONB”. ”Într-adevăr, am demisionat pe 12 aprilie, dar am fost rugat, de prim-ministru şi de ministrul Culturii, să reflectez asupra acestei decizii şi să rămân în România şi la ONB”, a mai notat Kobborg.

”Regret că s-a ajuns la această situaţie şi pentru faptul că publicul român are de suferit din cauza celor ce se petrec la ONB”, mai transmite Johan Kobborg, precizând că speră ca situaţia instituţiei să revină la normal cât de curând. 

Vineri, ONB a anunţat anularea reprezentaţiilor din zilele de 6 şi 8 mai ale spectacolului ”Giselle”, iar cei care şi-au achiziţionat bilete îşi pot recupera banii începând din 4 mai.

Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare, şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet.  Tensiunile s-au accentuat, ducând la un vid de putere la ONB, fără conducere, astăzi, şi la demisia ministrului Culturii, criticat de preşedintele Klaus Iohannis pentru felul în care a gestionat criza de la Operă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite