Jim Crace şi Colm Toibin, printre cei şase finalişti pentru Man Booker Prize

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorii Jim Crace şi Colm Toibin se numără printre cei şase finalişti selectaţi anul acesta pentru Man Booker Prize, una dintre cele mai prestigioase distincţii literare din Marea Britanie, care va fi decernată pe 15 octombrie, informează bbc.co.uk.

Ambii scriitori au mai fost selectaţi în trecut pentru acest valoros premiu literar. Astfel, Jim Crace a ajuns pe lista scurtă la Man Booker Prize în 1997, cu volumul „Quarantine“, iar Colm Toibin a fost de două ori selectat pe lista scurtă - cu volumul „The Blackwater Lightship“, în 1999, şi cu volumul „The Master“, în 2004.

Lista scurtă din acest an include patru femei şi doi bărbaţi

Scriitoarea Eleanor Catton, în vârstă de 27 de ani, este cel mai tânăr dintre cei şase finalişti, fiind selecţionată în acest an cu volumul „The Luminaries“.

La rândul său, Jim Crace a anunţat, în februarie, că „Harvest“ va fi probabil ultimul său roman. Jim Crace, care are 67 de ani, este cel mai în vârstă dintre cei şase finalişti.

Colm Toibin a fost selectat cu romanul său intitulat „The Testament Of Mary“. Lista scurtă pentru Man Booker Prize 2013 este completată de scriitoarele Ruth Ozeki  („A Tale For The Time Being“), Jhumpha Lahiri  („The Lowland“) şi NoViolet Bulawayo („We Need New Names“).

Cei şase finalişti vor fi recompensaţi fiecare cu un cec de 2.500 de lire sterline. Premiul Man Booker pe 2013 va fi decernat pe 15 octombrie.

Man Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, este acordat celui mai bun roman publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda şi în statele Commonwealth. Autorul primeşte un cec de 50.000 de lire sterline, dar cel mai important lucru este că acest premiu îi asigură notorietatea mondială şi vânzări record ale operelor sale.

În 2012, Man Booker Prize a revenit scriitoarei Hilary Mantel, pentru romanul „Bring Up the Bodies“. Hilary Mantel a devenit astfel prima femeie din istorie care a câştigat acest premiu de două ori. Romanciera britanică a câştigat prima dată premiul Booker cu volumul „Wolf Hall“ în 2009.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără autori celebri, precum Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, Margaret Atwood, Ben Okri şi Thomas Keneally.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite