„Istoria culturală a nebuniei: de la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O apariţie editorială remarcabilă va avea loc în această săptămână, la editura Polirom: „O istorie culturală a nebuniei. De la Biblie la Freud, de la casa de nebuni la medicina modernă”, de Andrew Scull, cu o traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto.

Pierderea raţiunii, sentimentul de înstrăinare de realitatea în care cu toţii ne imaginăm că trăim sau permanenta agitaţie emoţională sînt doar cîteva dintre trăsăturile pe care le asociem cu nebunia. Astăzi, tulburarea psihică este percepută cel mai frecvent prin prisma medicinei, însă de-a lungul istoriei oamenii au căutat să-i dea un sens prin religie sau elemente supranaturale, prin construirea unor explicaţii psihologice ori sociale, în dorinţa de a îmblînzi demonii iraţionalului.

Bogat ilustrată, cu 128 de imagini, din care 44 de planşe color, „Istoria culturală a nebuniei” îl poartă pe cititor din Antichitate pînă în prezent, de la Bedlam la azilurile victoriene, de la teoria umorilor la farmacologia modernă, explorînd manifestările şi semnificaţiile nebuniei, provocările şi consecinţele ei. O istorie panoramică a întîlnirii omului cu iraţionalul, remarcabilă prin varietatea domeniilor abordate şi episoadele inedite din viaţa unor personalităţi ca Avicenna, Charcot, Freud, van Gogh sau Dalí.

Capitolele lucrării trec prin diverse etape ale istoriei universale, precum şi prin mai multe domenii ale culturii: Faţă în faţă cu nebunia, Nebunia în lumea antică, Melancolie şi nebunie, Case de nebuni şi doctori de nebuni, Nervi şi nevropaţi, Apariţia imperiului azilurilor, Izolarea nebunilor: proteste picturale şi literare, Remedii disperate.

Andrew Scull este sociolog şi istoric al medicinei. A predat la University of Pennsylvania şi la Princeton, iar în prezent este profesor la University of California, San Diego. De acelaşi autor: Decarceration: Community Treatment and the Deviant (1977), Museums of Madness: The Social Organization of Insanity in 19th Century England (1979), Madhouse: A Tragic Tale of Megalomania and Modern Medicine (2005), Hysteria: The Biography (2009), Madness: A Very Short Introduction (2011).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite