Inima Reginei Maria, condusă pe drumul spre Pelişor, cu un ceremonial simplu FOTO
0După aproape jumătate de secol în care inima Reginei Maria s-a aflat la Muzeul Naţional de Istorie al României, într-un loc care n-are nicio legătură cu ultimele ei dorinţe, aceasta a fost mutată la Castelul Pelişor, acolo unde regina a murit, cu un ceremonial organizat pe Calea Victoriei, la care au participat numeroase oficialităţi.
Inima va fi transferată în caseta ei originală din argint, în cadrul unei procesiuni care a pornit din faţa Muzeulului Naţional de Istorie a României, escortată apoi până la Palatul Regal, unde procesiunea s-a oprit pentru câteva minute.
Pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, inima a fost acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României.
În această după-amiază, în cadrul unei ceremonii mai mult private organizate la Pelişor, în numele regelui Mihai, principesa moştenitoare Margareta va aşeza inima reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv.
„Inima va odihni pe un soclu plasat în spatele canapelei unde regina a trecut la cele veşnice, în ziua de luni, 18 iulie 1938, la ora 17.38”.
La eveniment vor fi prezenţi şi principele Radu, principesa Maria, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei şi soţul ei, baronul Hanns Ulrich von Holzhausen, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, ai Muzeului Naţional de Istorie şi ai Muzeului Naţional Peleş, precum şi membri ai clerului şi ai Casei Regale, reprezentanţi ai guvernului şi ai bisericii.
La ceremonialul organizat în faţa Muzeului Naţional de Istorie a participat un regiment de gardă, însoţit de o gardă călare, dar şi numeroase oficialităţi, printre care şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a ţinut să sublinieze în faţa presei importanţa momentului.

Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela special construită în acest scop, la castelul de la Balcic, acolo de unde se vede marea. Însă, la doi ani de la moartea ei, din 1940, deja acest lucru n-a mai fost posibil, din cauza situaţiei geopolitice. O soluţie temporară a fost să fie păstrată la Castelul Bran, însă capela de acolo a fost desacralizată în perioada comunistă.
De la Bran, a ajuns, în circumstanţe mai puţin ortodoxe, la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde, până în 1989 nu a fost expusă, din motive lesne de înţeles, aşa cum a declarat pentru Adevărul directorul adjunct al MNIR, Cornel Ilie.
Caseta mare, din argint aurit, în care a fost păstrată la MNIR în ultimii ani, nu va pleca la Pelişor cu ea, pentru că nu avea o legătură directă cu Regina Maria.
În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur, unde suverana şi-a găsit sfârşitul.
„Inima, îmbălsămată la momentul morţii Reginei Maria, a fost păstrată în perioada comunistă în Muzeu, într-o cutie de plexiglas vidată”, a mai explicat muzeograful Cornel Ilie. Acum, ea va ajunge la Pelişor în caseta mică de argint, simplă, destinată pătrării ei şi care este obiect de patrimoniu.
„Deşi poartă urmele trecerii timpului, inima îşi păstrează forma”, ne-a mai spus muzeograful Cornel Ilie, „dar ea nu a fost dscoperită publicului, pentru că e aproape o formă de impietate”.
Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş.
Cu acest prilej, se va deschide şi expoziţia „Ensemble of Broken Pieces”, realizată de artiştii designeri Vika Tonu şi Alexandru Nimurad şi inspirată de povestea reginei Maria, care va putea fi vizitată în perioada 3 - 15 noiembrie, la Castelul Pelişor din Sinaia, se arată într-un comunicat de presă.
Organizată de Institutul Cultural Român şi Galeria Galateca, în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia, cu ocazia „întoarcerii” inimii reginei Maria la Castelul Pelişor, expoziţia cuprinde o colecţie de bijuterii-concept turnate din alamă şi argint şi împodobite cu pietre preţioase şi semipreţioase, inspirate din povestea suveranei. Elementul central este inima - lăsată ca moştenire României de regină.