Începând de luni, 5 august, Adevărul îţi prezintă „Franklin Delano Roosevelt” – Emil Ludwig

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Titlul „Franklin Delano Roosevelt” al cunoscutului biograf Emil Ludwig, un nou volum din colecţia ”Oameni de seamă”, va fi distribuit împreună cu ziarul Adevărul luni, 5 august, la toate centrele de difuzare a presei. Pachetul ziar şi carte va costa 17 lei şi se va putea găsi la chioşcuri timp de două săptămâni de la data apariţiei, în limita stocului disponibil.

Emil Ludwig este probabil cel mai cunoscut, prolific si universal citit biograf al secolului trecut. În cărţile sale a scris despre o mare varietate de individualităţi, ale căror vieţi au marcat istoria pe o arie întinsă, atât de timp cât şi geografică. Cartea de faţă nu conţine informaţii noi pentru istorici, însă reuşeşte să se impună ca un excelent studiu asupra unei perioade critice in istoria politicii externe americane şi in aceeaşi măsura în istoria lumii, şi merită într-adevăr citită.

”Pentru a descrie viaţa unui contemporan, biografului îi lipsesc acele documente intime care vor lumina caracterul lui în ochii istoricului ce va veni după el. În schimb însă, am putut studia după natură persoana lui Roosevelt, chiar în prezenţa lui, ascultând expunerile şi replicile sale, urmărind restrângerile acţiunii sale în cugetul şi inima prietenilor şi adversarilor săi.

Cum s-a întâmplat că un om bogat a ajuns prietenul săracilor, că un bărbat pe jumătate paralizat a devenit pârghia unei acţiuni gigantice, cum a crescut acel copil fericit, răsfăţat al norocului, pentru a se schimba într-un luptător, într-un premergător urât cu patimă. Până la ce punct bogăţia mai este vindecabilă − toate acestea sunt mai importante decât tabloul reformelor sale. Asemenea fapte, mai cu seamă înfrângerea propriei sale suferinţe, alcătuiesc pentru tineret un exemplu eroic − încă multă vreme după ce măsurile luate de el vor fi depăşite.

Imaginea pe care mi-am făcut-o despre americani în călătoriile mele precedente în Statele Unite, a fost numai întărită prin apariţia primului lor cetăţean căci el are cele mai multe din calităţile şi slăbiciunile poporului său. Pe cât este Roosevelt, prin spiritul său, cetăţean al lumii − pe atât este el american prin natura sa. Firea sa deschisă, precum şi ocaziile deosebite ce mi le-a oferit pentru a studia persoana sa în timp ce-şi împlinea funcţiile în cadrul variat al ţării, mi-au înlesnit cunoaşterea caracterului său. Ca străin ce eram, am găsit aceeaşi încredere din partea preşedintelui şi anturajului său, căci multe lucruri, care nu pot fi expuse în această carte, au contribuit să-mi însuşesc mai repede cunoştinţele. Căci aici se înalţă înaintea noastră un om de guvernământ, care exercită puterea fără să abuzeze de ea, care conduce cu persuasiune şi umor o revoluţie tăcută şi dovedeşte astfel epocii noastre că energia firească a unei inimi drepte are o influenţă mai adâncă şi mai durabilă decât toate artificiile demagogilor încruntaţi.

Ceea ce Roosevelt a cucerit repede la început, ceea ce a disputat el în lupte crâncene, nu putea fi obţinut decât de un caracter armonios. Pe acesta aş vrea să-l înfăţişez unei lumi guvernate de oameni nesiguri, tulburaţi de impulsuri obscure. Căci şi de astă dată, o personalitate poate fi mai hotărâtoare decât sute de statistici.” Emil Ludwig

Căutaţi portretul unuia dintre cei mai importanţi presedinţi din istoria Americii în cartea ce va fi distribuită în reţeaua de presă luni, 5 august, numai împreună cu ziarul Adevărul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite