Guvernul polonez a cumpărat cu doar 100 de milioane de euro o colecţie de artă cu o valoare estimată de 2 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Poloniei a cumpărat o colecţie de artă care include şi una dintre picturile originale ale lui Leonardo da Vinci pentru doar 100 de milioane euro, în condiţiile în care valoarea acesteia este estimată la aproximativ 2 miliarde de euro, relatează BBC.

Colecţia Czartoryski numără peste 86.000 de piese de artă şi 250.000 de cărţi şi manuscrise, printre care şi pictura „Dama cu hermină” a lui Leonardo da Vinci, precum şi mai multe lucrări ale pictorului olandez Rembrandt. 

Colecţia, care aparţine unei vechi familii nobiliare poloneze cu origini rutene, se află în întregime în Cracovia.

Vânzarea tezaurului a fost negociată timp de mai multe luni între Ministerul Culturii de la Varşovia şi actualul lider al dinastiei nobiliare, Adam Karol Czartoryski, însă a provocat un scandal în cadrul fundaţiei care se ocupă de bunurile familiei – al cărei comitet de conducere a demisionat în semn de protest faţă de preţul redus al tranzacţiei.

În schimb, liderul familie nobiliare a declarat că a dorit să sprijine naţiunea poloneză prin acceptarea unei oferte mult mai scăzute faţă de valoarea estimată a colecţiei, precizând că „a simţit nevoia de a face o donaţie” statului polonez.

„Dama cu hermină” a fost pictată de cunoscutul artist renascentist în 1490 şi o înfăţişează pe Cecilia Gallerani, una dintre amantele ducelui milanez Lodovico Sforza, fiind una din cele patru picturi ale lui da Vinci care prezintă portrete de femei.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite