Gil Dobrica ne canta din nou, "Hai acasa"
0Neuitatul cantaret Gil Dobrica rememoreaza muzica anilor '70, cu ritmuri de R&B, soul si country, intr-un album marca Electrecord. "Hai acasa" va fi lansat joi, ora 21.00, in Club Fire. Evenimentul
Neuitatul cantaret Gil Dobrica rememoreaza muzica anilor '70, cu ritmuri de R&B, soul si country, intr-un album marca Electrecord. "Hai acasa" va fi lansat joi, ora 21.00, in Club Fire. Evenimentul va fi marcat si de un concert live Gil Dobrica, in compania formatiei Nightloosers. Artistul ne-a povestit nostalgic cum a luat nastere slagarul "Hai acasa". Se intampla in 1973-1974 cand o nemtoaica i-a pus in mana un disc cu Ray Charles. L-a ascultat si practic l-a devorat, iar de atunci a devenit un mare si permanent admirator al cantaretului de culoare. A ales piesa "Take me home, country roads" si a adaptat-o in cel mai nobil mod. "Toata capodopera lui Ray Charles mi s-a potrivit ca o manusa, ca un strop de aur", ne-a spus cantaretul. Astfel, melodia a fost cantata, in engleza, prin baruri si restaurante, pana in 1977. Au urmat turnee prin tara, in ciuda criticilor care ii erau aduse pe vremea aceea, deoarece canta muzica americana. In '78, Lidia Boeriu, de la TVR, l-a cautat pentru a face o piesa romaneasca dupa cea a lui Ray Charles si astfel a luat nastere "Hai acasa", adaptata de maestrul Gil Dobrica in 20 de minute. Inspiratia de moment i-a adus un succes extraordinar, pentru ca de atunci a interpretat-o mereu, la radio, televiziune, teatre si restaurante. Gil Dobrica isi aduce aminte ca salile erau pline la concertele sale, iar publicul era exaltat. Au urmat anii '90, cand a intrat intr-un con de umbra, uitat de mass-media, dar si de spectatorii care si-au indreptat atentia spre alt gen de muzica. 15 ani de absenta in care a infruntat umilinta, suferinta si boala. Gil Dobrica se considera un "fericit trist" , fericit pentru ca inca mai este in viata, si trist pentru ca a fost uitat, s-a trezit brusc fara economii si depresii din cauza lipsei banilor, fara pensie sau ajutor social. "Cantec pentru mama", primul album semnat Gil Dobrica, cu o orchestratie exceptionala, autentica, neprelucrata, cu viori si violoncel, i-a adus in buzunar artistului, in noua ani de la lansare doar noua milioane de lei, pentru drepturi de autor (compozitie, text si voce). Ne-a spus ca acest lucru este posibil doar in Romania, deoarece in afara cantaretii ca Tom Jones au milioane de dolari. Cea mai mare satisfactie artistica a lui Gil Dobrica a ramas muzica americana, care i-a adus si multa suferinta. Insa, este multumit ca in cei peste 40 de ani de activitate a ales calea cea dreapta si nu "m-am prostituat sa cant ordinarii, ci am fost cinstit, folosind calitatile date de Dumnezeu pentru a le transmite mai departe". Albumul "Hai acasa" contine melodii scoase din sertarele pline de praf, in care au fost tinute 25 de ani, si vine ca o incoronare a intregii activitati a indragitului Gil Dobrica. "Da-mi o sansa", "Spune-mi pentru ce", "Sunt indragostit" sau "Nefericitul fericit" sunt compozitii personale, care se regasesc alaturi de melodii americane de "top 10", pe noul material discografic. Aretha Franklin, Quincy Jones, Ray Charles, Barry White, Stevie Wonder, Eric Clapton sunt cateva nume care l-au cucerit pe Gil Dobrica si i-au ramas vii in minte si in prezent.