Gigi Căciuleanu, printre Bufoni şi Actori la Amfiteatru TNB, cu spectacolul „On The Roof”

0
0

Dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, inspirat de farmecul şi unicitatea Amfiteatrului în aer liber şi entuziasmat de creativitatea tinerilor actori selecţionaţi la Gala HOP, al cărei director artistic este în acest an, pregăteşte o premieră absolută: On the Roof.

„Magicul Amfiteatru de pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti m-a sedus şi inspirat din momentul în care mi-am prezentat acolo spectacolul “TextShop”. I-am propus domnului Caramitru să ofer Teatrului Naţional, în dar, un spectacol anume creat pentru acest spaţiu. Astfel s-a născut ideea unei companii ad-hoc compuse din câţiva dintre cei pre-selecţionaţi la Gala Hop”, a declarat Gigi Căciuleanu.

Artistul mărturiseşte că a gândit spectacolul „ca pe invenţia unei lumi de bufoni contemporani, univers care să utilizeze un limbaj de teatru coregrafic: o poetică de geometrie spaţială, o matematică de jonglerii clovneşti; verbul – acţiune (Mişcarea Dansată) în alternanţă, (şi/sau simbioză), cu verbul – vorbă (Metafora Poetică)”.

Spectacolul îi are în distribuţie pe actorii: Adela Mihai, Adrian Loghin, Alexandra Oişte, Alin Potop, Andrei Atabay, Andrei Ianuş, George Olar, Ioana Beatrice Tănasă, Mara Pogânceanu, Maria Panainte, Mihai Vasilescu, Nadina Cîmpianu, Nicolae Dumitru şi Theodora Sandu. Primele reprezentaţii s-au pus în vânzare pentru 27 şi 28 Iulie, ora 21:30.

On the Roof Gigi Căciuleanu Foto Florin Ghioca / TNB
Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri