gigi caciuleanu - ultimele știri
Viața pe ringul de dans are o morală a așteptării: îți aștepți partenerul, numărul, momentul, succesul, ieșirea din scenă.
Cu prilejul sărbătoririi a 95 de ani de la înființarea Radio România, Radio România Cultural aduce, pe scena Teatrului Național din București, un eveniment emblematic: Nocturnele, inițiate de Miriam Răducanu.
Despre neaoșenie, curajul de a fi autentic și strictețurile libertății, dincolo de artă și de viață. Un podcast despre dansul ca revoluție permanentă a lui Gigi Căciuleanu.
Pe 23 noiembrie 2022, la Paris, la Sala Mare a UNESCO, se va desfăşura un eveniment cu potenţial de a scrie istorie cel puţin pentru Opera Naţională din Bucureşti.
Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, prezintă miercuri, 23 noiembrie, ora 19:00, la Sala Mare a UNESCO din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească.
Chiar dacă tocmai luase premiul I pe şcoală, iar dansul îi devenise „o a doua natură“, lui Gigi Căciuleanu i-a fost interzisă promovarea în cadrul Şcolii de Coregrafie, motivele stând sub egida „Secerii şi ciocanului“: dosarul familiei....
Nu stiu câţi dintre participanţii la GALA HOP a tânărului actor din acest an 2020 au văzut spectacolele lui Gigi Căciuleanu. Câţi dintre ei au putut admira înainte de a ştii ce se cheamă teatru coregrafic în concepţia acestuia, adică arta de a pune î...
În ciuda pandemiei, Gala Hop, eveniment anual dedicat tinerilor actori, are loc şi anul acesta. Între 3 şi 6 septembrie, sala Amfiteatru de pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti îi găzduieşte pe cei care visează să devină nume de referinţă a...
Peste 70 de personalităţi din domeniul cultural au trimis Parlamentului României o scrisoare deschisă, solicitând respingerea unui proiect de lege aflat în dezbatere, prin care se urmăreşte, între altele, interzicerea sponsorizărilor de către compani...
Gigi Căciuleanu, o personalitate a coregrafiei mondiale, este personajul unui album remarcabil, „Gigi Căciuleanu-OmulDans“, realizat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu. Albumul va fi lansat, miercuri, pe 22 ianuarie, de la ora 19.00, la Maison Mauric...
Evenimentele din 1989 au fost repovestite în diverse forme de artă: film, teatru, literatură, sculptură sau pictură. La 30 de ani de la căderea comunismului în România, Regal de Balet pune în scenă „Revolta”, primul spectacol de balet inspirat din Re...
„Pe 3 în doi” sau „Rostirea mişcării şi Dansul vorbei” a fost spectacolul care i-a reunit pe Ion Caramitru şi Gigi Căciuleanu în cea de-a doua seară a Galei HOP de la Constanţa (2-5 septembrie). Cei doi artişti au demonstrat, în faţa publicului, că ...
Dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu, inspirat de farmecul şi unicitatea Amfiteatrului în aer liber şi entuziasmat de creativitatea tinerilor actori selecţionaţi la Gala HOP, al cărei director artistic este în acest an, pregăteşte o premieră abso...
Coregraful Gigi Căciuleanu a susţinut, vineri seară, spectacolul one man show "Text Shop“, organizat de ICR, în Sala Mare a ICR. One man show-ul Gigi Căciuleanu a propus o formă originală de interactivitate cu publicul: artistul s-a jucat cu cuvintel...
„Text Shop“, performance-ul one man show al lui Gigi Căciuleanu, organizat de Instittuul Cultural Român (ICR), va avea loc vineri, 24 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a ICR, în cadrul Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni Aici-Acolo 2019...
Cea de-a 22-a ediţie a Galei Tânărului Actor HOP va avea ca temă „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual” şi se va desfăşura sub bagheta coregrafului şi dansatorului Gigi Căciuleanu, anunţă Uniter.
Nu ştiu, şi la urma urmei nici nu prea contează, dacă teatrologul Ludmila Patlanjoglu a gândit superbul volum, adevărată operă de artă, “OmulDans” al cărui protagonist este Gigi Căciuleanu, drept un omagiu adus marelui artist cu ocazia unei aniversăr...
Volumul „Gigi Căciuleanu - OmulDans”, semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu şi publicat de Editura Institutului Cultural Român, în colaborare cu Editura Nemira, a fost lansat joi seara, în prezenţa a numeroase personalităţi, la Media a Tea...
Volumul „Gigi Căciuleanu - OmulDans”, semnat de teatrologul Ludmila Patlanjoglu, o carte-album în trei versiuni - română, franceză, engleză, realizată în condiţii grafice excepţionale de Bogdan Căpîlnean, va fi lansat de Gigi Căciuleanu, într-un tur...
Îmi place desuetudinea regală a lordului Gigi Căciuleanu (cu jobenul cârpit presărat cu pepite din regeşti coroane).
Dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu este invitat special în marea finală epică „Românii au talent“, care va avea loc vinerea aceasta, de la 20.30, la Pro TV.
Alex Velea şi Ecaterina Dosan, Liviu Teodorescu şi Marica Derdene, Marius Manole şi Olesea Nespeac şi Sandu Lungu şi Raluca Netca vor dansa luni tango, vals, passo doble şi jazz, sub atenta îndrumare a juraţilor, care vor deveni regizori pentru prima...
Sunt puţine relaţiile de prietenie de o viaţă în cultura română recentă. La stingerea din viaţă la Paris a lui Dan Mastacan în 23 aprilie, Gigi Căciuleanu îl omagiază într-un text cald şi emoţionant. Cititorii noştri merită a-l citi în integralitatea...
Actorul, regizorul şi scenograful Dan Mastacan s-a stins din viaţă, duminică seară, la Paris, la vârsta de 67 de ani. Informaţia a fost confirmată de prietenul şi colaboratorul său de o viaţă, cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu, pe pagina de Faceboo...
Astăzi, de la 20.30, la Pro TV, începe emisiunea „Uite cine dansează!“. Florin Călinescu, Andreea Marin, Mihai Petre şi Gigi Căciuleanu sunt pregătiţi să jurizeze momentele de dans pregătite intens de cele 12 perechi intrate în concurs.
În această primăvară, întreaga Românie este invitată să descopere „Uite cine dansează!“, noul show pregătit de Pro TV. Iar cele mai surprinzătoare şi interesante coregrafii vor fi jurizate de patru personalităţi care colaborează în premieră în acelaş...
Teatrul EXCELSIOR prezintă cea mai nouă premieră - #EMOJIPLAY, un spectacol de teatru coregrafic ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar pr...
Gigi Căciuleanu, alături de trupa sa, repetă pe scena Teatrului EXCELSIOR pentru cel mai nou spectacol al său, #EMOJIPLAY. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului EXCELSIOR....
Coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu îşi lansează cartea „Miroirs“, care cuprinde 44 de poezii şi 28 de desene, duminică, de la ora 18.00, la sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, într-un eveniment din cadrul Festivalu...
A 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru a debutat vineri seară, cu mai multe spectacole şi cu un vernisaj de fotografie dedicat celebrului coregraf român Gigi Căciuleanu. Maestrul a făcut ulterior o demonstraţie de dans, în două spectacole la...
În spectacolul-coupé în două părţi, după "Un minut de dans sau uf!!!", în partea a doua urmează "Vivaldi şi anotimpurile", de Gigi Căciuleanu, după o idee de regie şi concept spaţial de Dan Mastacan. Spectacolul produs la Teatrul Naţional Târgu-Mureş...
Vineri, de la 19.00, la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, Sala Studio, va fi reprezentat spectacolul „Un minut de dans sau uf!!!", de Gigi Căciuleanu, în parteneriat cu Teatrul Mic. Este prima parte dintr-un spectacol-coupé în două părţ...
Spectacolul "L'Om DAdA", al coregrafului Gigi Căciuleanu, care va avea în această seară o nouă reprezentaţie europeană, la Londra, se află la capătul unui mini-turneu european, care a mai cuprins oraşele Bruxelles şi Paris.
O expoziţie de fotografie va fi vernisată pe 26 septembrie la Londra, la finalul unui mini-turneu european pe care celebrul coregraf român Gigi Căciuleanu îl face zilele acestea în oraşe precum Paris şi Bruxelles, cu spectacolul "L'Om DAdA", împreună...
Anul acesta, dadaismul împlineşte 100 de ani. Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români pe plan mondial, coregraful Gigi Căciuleanu, a pregătit o nouă premieră, „l’Om DAdA”, spectacol de teatru coregrafic, prezentat la sala Atelier a Teatrului N...
Întâmplarea a făcut ca, în două seri consecutiv, publicul bucureştean să fie invitat la întâlniri „provocatoare” cu artişti recunoscuţi pentru nonconformism, imaginaţie debordantă, pasiune şi dorinţă de investigare a unor teritorii noi de expresie, î...
10 premianţi, 32 de nominalizaţi şi peste 500 de invitaţi din Bucureşti şi din ţară au sărbătorit performanţa în Teatrul românesc la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, în cadrul Galei Premiilor UNITER, al cărei amfitrion a fost actorul Ion Caramitru....
Mircea Cărtărescu s-a întors! Un trio de edituri au celebrat decenii de activitate prolixă. Muzicieni creează orchestre, umplu săli şi oferă melomanilor integrale – sau instituie festivaluri-delicatesă. Balerine celebre în lume revin pe acasă, fie şi...
În 2016 se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Tristan Tzara şi 100 de ani de la naşterea mişcării dadaiste, a cărui părinte este. Cu acest prilej, Gigi Căciuleanu a montat la Teatrul Naţional din Bucureşti spectacolul "L'om Dada", în care joacă ...
De câteva ori pe an, coregraful Gigi Căciuleanu invită publicul la o nouă întâlnire cu ideile sale, cu imaginaţia sa debordantă, cu umorul şi neliniştea interioară, cu perpetua sa mişcare, cu tentaţia improvizaţiei pornind de la... orice, toate acest...
Actorii Marius Manole, Florin Piersic jr., Dorina Chiriac, Marian Râlea şi regizorul Radu Afrim se numără printre nominalizaţii celei de-a XXIV-a ediţii a galei premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), care va avea loc pe 9 mai la Sala Mare a...
Opera Naţională Română Iaşi pune în scenă pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, un spectacolul special, care a obţinut în 2014 Premiul de excelenţă la Gala Premiilor Operelor Naţionale....
Celebrul coregraf Gigi Căciuleanu pregăteşte o nouă premieră: „l’Om DAdA”, un spectacol de teatru coregrafic, care va fi prezentat la sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti pe 11, 12 şi 13 martie.
Pe 26 octombrie, de la ora 20.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, va avea loc reprezentaţia "Imagine all the people", un spectacol de teatru-coregrafic de Gigi Căciuleanu. Spectacolul va fi transmis, în această seară,...
Nu prea e clar ce a vrut să facă reputatul dansator şi coregraf Gigi Căciuleanu în acest nou spectacol al său, „Un minut de dans sau Uf!!!“, prin care şi-a dorit să marcheze împlinirea a 50 de ani de când a urcat prima oară pe scena unui teatru....
Marele dansator şi coregraf de origine română Gigi Căciuleanu sărbătoreşte, sâmbătă şi duminică, pe scena Teatrului Mic, în cadrul Festivalului „George Enescu“, jumătate de veac de dans....
Gigi Căciuleanu va prezenta în cadrul Festivalului „George Enescu” un spectacol eveniment pe scena Teatrului Mic, acolo unde a debutat acum 50 de ani, în coregrafia lui Miriam Răducanu. Premiera va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, începând cu ora 20.00...
Stagiunea teatrală 2014-2015 se apropie de sfârşit cu paşi repezi. Vă oferim un top al celor mai bune zece spectacole care au avut premiera în acest interval, alcătuit de Adevărul....
Spectacolul de teatru coregrafic "Imagine all the people" al coregrafului Gigi Căciuleanu, pus în scenă la Opera Naţională Română din Iaşi participă la ediţia din 2015 a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o nouă premieră, la Teatrul Mic din Bucureşti. Spectacolul „fabriKa” va fi prezentat publicului, pe 22 şi 23 aprilie, de la ora 20.00....
Coregraful Gigi Căciuleanu va fi invitat pe 19 aprilie, la Ateneu, în cadrul programului "Clasic e fantastic", coordonat de muzicologul Cristina Sârbu. Renumitul coregraf va vorbi despre "Cum să înţelegem muzica şi…dansul". Pe scena Sălii Mari a Aten...
Îmi imaginasem o seară cu totul specială, la Iaşi, de început de primăvară. Suport al imaginaţiei mele era un spectacol inventat de Gigi Căciuleanu cu balerinii Operei Naţionale din Iaşi sub titlul „Imagine all the people” şi încadrat de atmosfera in...
Actorul Mircea Albulescu, coregraful Gigi Căciuleanu şi compozitorul Dan Dediu vor primi în acest an premiile speciale ale celei de-a XV-a ediţii a Galei Radio România Cultural, care se va desfăşura pe 23 martie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Ode...
Cu siguranţă, fiecare revenire a coregrafului Gigi Căciuleanu pe scenele „de acasă” constituie o atracţie pentru orice iubitor al dansului care ştie că va descoperi noi „teritorii” din gândirea şi imaginaţia artistului în producţii ce-i poartă ampren...
Gigi Căciuleanu va pune în scenă o piesă de teatru coregrafic inspirată de piesa „Imagine all the people” a lui John Lennon.
Opera Naţională Română Iaşi găzduieşte o reprezentaţie unică în România, din punct de vedere al concepţiei coregrafice.
Au trecut primele trei zile din cea de-a 24-a ediţie a FNT, iar săptămâna începe în forţă, în această seară urmând să fie prezentate câteva spectacole de referinţă ale stagiunii trecute....
Cea mai recentă creaţie a coregrafului Gigi Căciuleanu deschide luni stagiunea Teatrului Naţional de Televiziune cu spectacolul „Folia, Shakespeare & Co“, la TVR 2 şi TVR HD.