George Alexandru, în primul film al lui Igor Bergler. "A venit să joace în filmul meu fără mofturi, fără niciun fel de pretenţie financiară"

George Alexandru, un actor care s-a identificat cu Teatrul Nottara

Igor Bergler, autorul bestsellerului "Biblia pierdută", a trăit momente de mare tristeţe la moartea actorului George Alexandru de la începutul acestui an. În exclusivitate pentru "Adevărul", scriitorul a rememorat întâmplările pe care le-a trăit alături de regretatul artist. "Ce am câstigat cu goana asta obsesiva dupa himere?", se întreabă, cu amărăciune, scriitorul.

Actorul George Alexandru a murit, la vârsta de 58 de ani, pe 1 ianuarie, din cauza unei infecţii abdominale grave, la Institutul Clinic Fundeni. Moartea sa i-a lovit ca un fulger pe apropiaţii săi, colegi şi prieteni.

Unul dintre cei mai afectaţi a fost şi scriitorul Igor Bergler.  "Sunt foarte mahnit! A murit Jurjac. Si ma simt groaznic M-am lasat purtat de nostalgie. Am gasit pe undeva materialul brut al primului film de studentie. Din 1992. “Omul care danseaza cu pipa in gura.” In acest filmulet ( 28 de minute), cu care am debutat, apare pentru prima data Dana Rogoz. Are cativa anisori si ii lipseste un dinte. Si e foarte dragalasa. George Alexandru si Emilia Popescu si Silviu Stanculescu sunt alaturi de ea in acest material brut care e atat de pretios astazi pentru mine.

Imi amintesc cand i-am cautat pe acesti actori uriasi, cat de tare mi-am dorit sa ii am in primul meu film. Spre profunda mea mirare, au acceptat imediat. Toti trei. Fara mofturi, fara niciun fel de pretentie financiara. Fara nici un pic de aere sau fara priviri condescendente. Si-au rapit din timpul lor liber, si asa inexistent, ca sa joace in filmul unui studentas abia iesit din pubertate.

Actori mari, dar mai ales oameni de o generoziate rara. Am mai intalnit si altii de atunci. De fapt, cei mai multi dintre oamenii cu suflet enorm pe care i-am cunoscut sunt actori. Asa erau Dinica si Dem Radulescu si Stefan Iordache- ca sa ii enumar doar pe cativa dintre cei pe care am avut onoarea sa ii cunosc personal. Si Silviu Stanculescu.

Care a venit la repetitiile pentru filmare cu rolul invatat, cu propuneri inteligente si originale pentru micul rol pe care i-l atribuisem- un medic de familie. Se vedea ca se gandise la rolul acela. Ca ii pasa. Pe atunci eram arogant si credeam ca totul mi se cuvine. Dar chiar si in aceste conditii am fost uimit de seriozitatea cu care acesti monstri sacri tratau pana si un film studentesc. Cat de mult isi iubeau meseria.

Rand pe rand, au disparut toti- si Dem si Dinica si Iordache si Silviu Stanculescu. Si, chiar daca nu ne dam seama, viata noastra e din ce in ce mai saraca, pe masura ce ii pierdem. Acum a disparut si George Alexandru. Un actor urias si un om pe masura.  Prea devreme, mult prea devreme. Cum sa mori la 58 de ani?

Ajunsesem atunci, cu mult timp in urma sa il cunosc destul de bine. Ne intalneam destul de des. Mai ales la barul din spatele Teatrului Nottara. Dupa care am plecat din tara. De cand m-am intors, ne-am mai vazut de cateva ori, mai mult din intamplare.

Ne vedem de viata noastra intr-un fel ciudat in care alergam ca dementii fara sa stim dupa ce si uitam, de prea multe ori, sa ne vedem mai des cu oamenii la care am tinut cu adevarat. Ma intreb acum, cum am mai facut de atatea ori, dar parca niciodata atat de pregnant, ce m-ar fi costat sa il mai caut din cand in cand, pe el si pe altii?

Ce am castigat cu goana asta obsesiva dupa himere ? Poate asta sa inlocuiasca bucuria de a sta la povesti, fie si pret de cateva clipe cu cei, macar cu cei de care ti-a pasat odata cu adevarat? Si carora le datorezi atatea?

 Adevarul e ca de prea multe ori uitam cat suntem de fragili si cat de usor vom disparea. Ne multumim cu gandul ca cei pe care ii cunoastem sunt acolo si sunt, dupa cate stim, bine.

Intr-o zi, ne spunem, intr-o zi o sa recuperam.

De cele mai multe ori, asta nu se mai poate. Imi pare rau, Jurjac. Imi pare atat de rau", a scris, pentru "Adevarul",  Igor Bergler (foto jos).