Gaudeamus 13, gata de start
0Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură.Ediţia cu numărul 13, organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, va avea loc în perioada 22-26 noiembrie, în Pavilionul Central
Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură.
Ediţia cu numărul 13, organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, va avea loc în perioada 22-26 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Târgul poate fi vizitat de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, iar duminică, între orele 10.00 şi 16.00. Şi în acest an va fi organizat Salonul Ilustratorilor de Carte (Ne)publicaţi, în cadrul căruia se va desfăşura un concurs de grafică.
Nu va lipsi Coşul Târgului, proiect iniţiat la Gaudeamus în 2000, care urmăreşte colectarea de cărţi de la editurile participante şi de la vizitatori. Volumele vor ajunge în biblioteca Şcolii "Mircea Nedelciu" din Fundulea şi la aşezământul pentru copii orfani şi abandonaţi din localitatea Valea Plopului, jud. Prahova. Pentru a şasea oară consecutiv, evenimentul va fi transmis în direct pe internet. Pe perioada târgului, va fi lansată o campanie al cărei obiectiv, pe termen mediu şi lung, este obţinerea unui Premiu Nobel pentru literatura română. Numai cumpărând un bilet de 5 RON, din puncte amenajate, veţi putea să participaţi la o tombolă, al cărei premiu este o Dacia Logan. Tragerea la sorţi va avea loc duminică, 26 noiembrie, la ora 12.00.
Premiile celei de-a 13-a ediţii a târgului vor fi decernate tot duminică, începând cu ora 14.00. Anul trecut, au participat la târg 360 de expozanţi şi au avut loc peste 350 de evenimente - lansări, dezbateri, prezentări de carte, seminarii, mese rotunde. Gaudeamus 2005 s-a bucurat de prezenţa a 87.000 de vizitatori. (N.Z.)























































