Francezii de la L’Obs, după recenzia romanului „Melancolia“: „Şi dacă Cărtărescu ar fi cel mai mare scriitor al lumii?“
0Publicaţia franceză L’Obs (Le Nouvel Observateur) spune despre ultimul roman de-ale lui Mircea Cărtărescu, „Melancolia”, publicat în România la editura Humanitas, că este „o fantasmagorie incredibilă“.
Francezii spun că după imensul roman „Solenoid“, dacă s-ar acorda premiul pentru cel mai bun scriitor din lume, Cărtărescu ar fi candidatul ideal. Cât despre „Melancolia”, criticii spun că „este o lume rece, care evocă marile arhitecturi onirice ale lui Chirico transpuse în Europa de Est.
„În calitate de inventator al unei mişcări al cărui singur reprezentant este, cel al irealismului magic”, Cărtărescu invită cititorii într-o „fantasmagorie incredibilă, un Luna Parc în care te aşteaptă atracţii ameţitoare“.
Mircea Cărtărescu a publicat peste 30 de volume, traduse în peste 25 de limbi. Este laureat al mai multor premii internaţionale prestigioase, precum Premiul Thomas Mann, Premiul de Stat al Austriei, Premiul Formentor, Premiul internaţional de literatură al oraşului Berlin şi Premiul oraşului Leipzig pentru înţelegere europeană. De asemenea, ultimul deceniu a fost unul dintre numele frecvent menţionate ca solide candidaturi la Premiul Nobel pentru literatură.