Filmele româneşti câştigătoare la Locarno merg la Londra şi Pusan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Crulic - Drumul spre dincolo", animaţia Ancăi Damian, şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii", pelicula semnată de Adrian Sitaru, au fost selecţionate la două festivaluri importante din Marea Britanie şi Coreea de Sud

Povestea lui Claudiu Crulic, cetăţeanul român care a fost arestat şi încarcerat, în septembrie, 2007, fiind suspectat că ar fi jefuit un judecător, în Cracovia, este una dintre istoriile care au zguduit România ultimilor ani.

Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, tânărul a trimis mai multe scrisori autorităţilor polone şi ambasadei Românei de la Varşovia, intrând şi în greva foamei.

Când starea lui s-a agravat, Claudiu Crulic a fost eliberat pentru a primi îngrijiri medicale, iar în ianuarie 2008 a murit, după 16 ore de la eliberare şi după 90 zile de greva foamei.

Documentarul de animaţie „Crulic - Drumul spre dincolo", realizat de Anca Damian, prezintă sfârşitul tragic al lui Claudiu Crulic, în luna ianuarie 2008, după patru luni de greva foamei, în închisoarea din Polonia.

Postmortem, prin vocea din off a actorului Vlad Ivanov, Crulic devine comentatorul propriei morţi...

Filmul s-a bucurat de un mare succes la toate festivalurile la care a fost prezentat, în această toamnă fiind inclus în selecţia celui mai prestigios eveniment de gen din Marea Britanie, Festivalul de la Londra organizat de Institutul de Film Britanic (BFI), ajuns la ediţia cu numărul 55, care se va desfăşura între 12 şi 27 octombrie.

Pelicula Ancăi Damian va fi proiectată în cadrul secţiunii Cinema Europa, după ce, la ediţia din acest an a Festivalului de la Locarno, a primit o menţiune specială din partea International Federation of Film Societies.

„Crulic - Drumul spre dincolo", alături de celălalt film românesc, „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii", de Adrian Sitaru, care a câştigat la Locarno premiile pentru regie şi cel mai bun actor în rol principal (Bogdan Dumitrache), au fost incluse şi în selecţia Festivalului Internaţional de Film de la Pusan, din Coreea de Sud, ajuns la cea de-a 16-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 6 - 14 octombrie.

Animaţia Ancăi Damian a fost inclusă în secţiunea „Wide Angle", iar filmul lui Sitaru în secţiunea „World Cinema".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite