FILMELE DIN ORAS

Magnatul Politica si desertaciune Numai nebunele de legat si frumoasele intretinute sunt agitate in acest film cu barbati aproape infricosator de linistiti. Politicienii, sau cei care roiesc in

Magnatul
Politica si desertaciune
Numai nebunele de legat si frumoasele intretinute sunt agitate in acest film cu barbati aproape infricosator de linistiti. Politicienii, sau cei care roiesc in jurul lor, sunt siguri pe ei, lumea le apartine. Daca nu azi, maine. Au lasat in urma faza maruntelor aranjamente, a loviturilor cu pret derizoriu, a aparitiilor neglijente. S-au studiat bine in oglinda (alura lui Horatiu Malaele, Razvan Vasilescu da fiori), si-au compus figura functiei dobandite sau la care aspira. Stiu sa-si ascunda poftele, nu-si dau arama pe fata cu una, cu doua. Au dobandit o bruma de stil care, pana la proba contrarie, poate sa tina loc chiar si de mister. Sunt vazuti, adeseori, intre peretii sau pe fundalul ultramodernelor cladiri numai sticla si metal care au rasarit, sfidatoare si reci, in peisajul bucurestean. Daca ne uitam bine, vom observa ca, in ciuda pozei confectionate, mai toti acesti domni care si-au achizitionat, in vreme, distinctia de serviciu, cand sunt filmati in planuri apropiate - si asta se intampla de foarte multe ori - par a fi respinsi de decor. Ai senzatia ca sunt trimisi mereu in afara lui (imaginea si camera - Dan Alexandru). Sunt si nu sunt ai aceste lumi care si-a construit, mai intai, semnele, lasand omul in plata schizofreniei zilelor noastre. Starea aceasta aminteste de operele politice ale lui Elio Petri din anii '70 (Ancheta asupra unui cetatean mai presus de orice banuiala, Clasa muncitoare merge in paradis). L-am recunoscut, in sfarsit, pe Serban Marinescu, cel din primele lui filme, Moara lui Califar si Domnisoara Aurica, indepartat, speram pentru totdeauna, de Turnul din Pisa. Inutil sa cautam, neaparat, similitudini "la fotograma" cu realitatea imediata, chiar daca ecranul se deschide cu aparitia unui candidat la presedintie venit din strainatate. Poate vor fi existat in scenariul lui Bogdan Ficeac, ecranul le-a deturnat. Este prea suspecta supusenia mieroasa cu care prezidentiabilul (Gheorghe Dinica), nas de botez, repeta de trei ori spusa preotului, fagaduind sa se lepede de Cel rau, pentru a nu ne muta privirea si in alta directie, catre invitatii pe care ii vom intalni in preajma "magnatului" de presa, chipurile apropiati, de fapt, cu tradarea pregatita in buzunar. Nu stiu, insa, ca omul amenintat de boala, aflat la capatul unei existente irosite, dornic sa indrepte, in ultima clipa, ceea ce a stricat de-a lungul vietii, inca mai poate lovi, la randul lui. Drama personala nu i-a anulat reflexele, exercitiul "care pe care" i-a intrat in sange. Un mare rol pentru Dorel Visan acest "magnat" nu de tot canalie, departe, insa, de a fi curat ca lacrima, de a carui soarta nu a vrut sa ne induioseze. Gestul lui de a-si apropia fiica instrainata, precum De Niro iubita in "Once Upon a Time in America", prin inchirierea unui restaurant intreg - pana si muzica este aceeasi - demascat de fata ("Ai vazut asta intr-un film?) vorbeste nu numai despre disperarea tarziilor recuperari, ci si despre puterea in numele careia orice ii este ingaduit. Durerea impietrita de pe chipul lui Visan este alungata, de cateva ori, de dispretul aruncat celor care l-au tradat, de placerea cinica a atragerii intr-o ultima cursa: "Am vrut sa-i fac sa creada ca am iesit din joc" spune el, la un moment dat. Este, si ea, o mica victorie a unui barbat care a stiut si sa incaseze, si sa loveasca, dar nimic din privirea actorului nu ne lasa sa intelegem ca aceasta este imaginea cu care ar vrea sa paraseasca lumea.