FILMELE DIN ORAS

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portret in oglinda Trecut de pragul celor 70 de ani, dupa 40-50 de filme (depinde cum numaram "coregiile"), Sergiu Nicolaescu a socotit ca a venit momentul sa semneze un echivalent cinematografic a

Portret in oglinda
Trecut de pragul celor 70 de ani, dupa 40-50 de filme (depinde cum numaram "coregiile"), Sergiu Nicolaescu a socotit ca a venit momentul sa semneze un echivalent cinematografic a ceea ce pictorii numesc, conventional, "portretul artistului la maturitate". Exercitiul presupune privirea, in multe cazuri, narcisistica, in oglinda. Orient Express mi-a aparut un astfel de uitat prelungit intr-o oglinda atat de frumos inramata de directorul de imagine Florin Mihailescu si tinuta in mana de unul dintre coscenaristi, Ioan Carmazan. Asemenea unui sufleur credincios, acesta ii sopteste fraze filosofice despre irosirea timpului. Ba chiar si versuri frantuzesti: "il pleut sur la ville comme dans mon coeur". Nu are importanta cat si ce anume s-a pastrat din romanul lui Tudor Teodorescu-Braniste Printul. Nu apartine acelor carti tiranice, care starnesc imaginatia fiecarui cititor gata, apoi, sa se simta atacat in drepturile sale de proprietate. Tocmai de aceea este o literatura generoasa cu cinematograful, cu conditia sa nu fie transformata intr-un pretext narativ pentru insiruirea unor panseuri despre neputinta aristocratica de a trai, intr-un decor rafinat, prea lustruit pentru a putea crede ca el a fost martorul unei ratari. Un barbat de vita nobila si-a pierdut viata tocand banii prin cazinourile strainatatii. Ceasul apusului il gaseste in conacul familiei, ametindu-si singuratatea cu cateva ritualuri, vizite ale vecinilor, intalniri mai mult sau mai putin dorite, intre unele si altele alergand pe un splendid armasar negru sa vada trecerea Orient Expressului, vehicul al drumurilor sale de altadata. Si, nu mai putin, al fantomelor trecutului. Unele dintre ele chiar il mustra, mai ales cea a tanarului care a fost. Este greu de stiut cine i-a bagat in cap lui Sergiu Nicolaescu (regizor si coscenarist, in aceasta ultima ipostaza alaturi de amintitul Ioan Carmazan si de Corneliu Dragomirescu) cum ca nu s-ar mai fi operat prin lume astfel de manevrari ale timpului pe ecran, in virtutea carora individul de odinioara este catapultat ca martor "aevea" al prezentului. Cica ar mai fi fost niste incercari, ni s-a spus, in Franta, prin anii '50 - '60, ca si cum ar fi vorba despre niscaiva descoperiri de oseminte neidentificate. Nu am de gand sa comentez, acum, penibilul unei astfel de asertiuni, ci doar sa amintesc ca, printre altele, cinematograful ultimei jumatati de secol este plin de caricaturizari ale modelului bergmanian din Fragii salbatici, rasarite cu duiumul, asemenea balariilor. Nu vreau sa anihilez meritele de actor ale lui Dan Bittman, interpretul printului tanar, umbra lui mustratoare, la gura focului, acolo unde apare, uneori, ca zana din povesti, si imaginea unei iubite sacrificate; el isi face datoria, ca si Ioana Moldovan, dar nu vad ce farmec ar mai putea supravietui in atmosfera sufocata de tiradele "batranului" detinator al "supremei filosofii": "Toti acestia au facut averi, razboaie, au construit, au daruit copii... Eu nu am facut nimic deosebit. Regretul de a nu fi facut nimic devine, incetul cu incetul o sursa de voluptate. Sunt si alti oameni sub vraja acestui narcotic. Lumea le spune ratati. In fond, a realiza inseamna a epuiza (...) Maine vei privi in urma si vei vedea ca realizarea ta are nenumarate scaderi. Vei fi tu insuti nemultumit. "N-am facut" - aceasta este suprema filosofie. In aceasta varianta, vei putea spune: "n-am facut, dar daca..." Viata se poate trai fara certitudini, fara realizari. "Daca" deschide portile infinitului". Te astepti sa vezi un chip ravasit de amaraciunea acestui cinism. Asa cum ni se infatiseaza, un Sergiu Nicolaescu cel dintotdeauna, eroul nu este, insa, nici cinic, nici trist, nici dezabuzat, ci doar mai vorbaret. Au avut grija alte personaje sa ne atraga atentia cat de distins este acest "om impotriva timpului". Inca de la inceput, si din off, solutie de telefonie rapida.
(Textul integral in Adevarul Literar si Artistic)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite