Filme studenţeşti aparţinând regizorilor absolvenţi ai UNATC, disponibile online
0Platforma culturală online docuart.ro va face disponibilă începând cu luna ianuarie o serie de filme studenţeşti aparţinând regizorilor absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie „I. L. Caragiale" (U.N.A.T.C).
U.N.A.T.C. acordă pe o perioadă de doi ani acces la documentare realizate în perioada de formare a tinerilor regizori. Producţiile de scurtmetraj arată diferite moduri de exprimare cinematografică a unor generaţii diferite – reprezentanţi ai promoţiilor din 1992, 1996, 2013, 2014, 2015 sau 2016, informează un comunicat de presă emis de Asociaţia Docuart.
Din luna ianuarie 2018 până în ianuarie 2020, secţiunea docuartPlay a platformei de educaţie cinematografică docuart.ro va găzdui următoarele filme:
Vibraţia - Regia: Germain Kanda / Anul: 2013 / Durată: 14'
Brudina - Regia: Dragoş-Mihai Hanciu / Anul: 2014 / Durată: 17'
Româneşti - Regia: Artur Boruzs / Anul: 2014 / Durată: 24'
10:34 to Belgrade - Regia: Ioana Grigore / Anul: 2015 / Durată: 18'
Blestemul Aurului - Regia: Eugen Leahu / Anul 1996 / Durata: 11′
Hotel Cişmigiu - Regia: Florin Iepan / 1992 / Durata: 13′
Peste truda vieţii, inima mea e o pasăre de foc cucerind universul - Regia: Ovidiu Bose Paştina / Anul: 1978 / Durata: 5′
„Vizibilitatea este marea miză a artei contemporane. Pentru film însă, provocarea este acută. Realitatea îşi proclamă impetuos dreptul la reprezentare. Documentarul şi documentarismul, imaginile lumii contemporane invadează teritoriile artistice. Ce opţiune rămâne artistului tânăr? O strategie de câştigare a vizibilităţii luând ca aliat realitatea însăşi. În film, această şansă se numeşte documentarul artistic", Mandea Nicolae, rector UNATC.
Toate cele 7 documentare au putut fi vizionate pe parcursul ediţiilor precedente ale festivalului dedicat documentarului românesc – Bucureşti Docuart Fest, iar acum pot fi vizionate online în mod gratuit. filmele vor fi postate online săptămânal, în fiecare zi de vineri.
Asociaţia Docuart este un operator cultural reprezentativ pentru domeniul filmului documentar din România, organizând evenimente de promovare şi festivaluri de specialitate începând cu anul 2012. Proiectele organizaţiei susţin cultura şi valorile autohtone, patrimoniul cultural cinematografic românesc.