Festivalul Darclée, la start

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a marca cei 150 de ani de la naşterea marii soprane Hariclea Darclée, Banca Naţională a României va emite o monedă Darclée ce va fi prezentată pentru prima oară în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“, care începe astăzi şi se desfăşoară până la 8 august la Brăila.

Mai întâi vor avea loc deschiderea festivă şi concertul inaugural, care va include un recital al mezzosopranei Carmen Topciu, câştigătoarea Premiului I la ediţia din 2007.

Concert pe esplanada Dunării

Muzicologul Stephan Poen va susţine la 31 iulie conferinţa „Draclée în istoria muzicii de operă", cu videoproiecţii ale unor arii din repertoriul Haricleei Darclée interpretate de Mariana Nicolesco. Autorul olandez René Seghers va prezenta în premieră volumul „Hariclea Darclée: Vissi d 'arte, Vissi d 'amore". De asemenea, la 1 august vor fi celebrate bicentenarele Schumann şi Chopin.

Va participa formaţia camerală germană Münchner Klaviertrio, iar pianistul Matei Varga va interpreta cu integrala celor 24 de „Preludii" de Chopin. La 6 august va avea loc reprezentaţia cu „Don Pasquale" de Donizetti, iar la 7 august se va desfăşura marea celebrare Darclée pe esplanada Dunării, cu participarea laureaţilor Concursului Darclée.

„Numele Haricleei Darclée, prima soprană a lumii timp de trei decenii, este un simbol naţional de prim rang, care motivează şi inspiră marea sărbătoare a muzicii pe care i-o dedicăm", declară Mariana Nicolesco, iniţiatoarea festivalului de la Brăila.

La ediţia jubiliară 2010 s-a înscris un număr-record de 187 de concurenţi din 27 de ţări şi cinci continente. Cei care vor intra în etapa finală vor putea fi aplaudaţi de public la 3 şi 4 august, ca şi participanţii la Gala Laureaţilor din 8 august, acompaniaţi de Orchestra Festivalului Darclée, dirijată de Marco Balderi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite