„Femeile în viaţa neamului nostru”, de Nicolae Iorga, împreună cu ziarul „Adevărul”

„Femeile în viaţa neamului nostru“, cu subtitlul „Chipuri, Datini, Fapte, Mărturii“,  de Nicolae Iorga, care apare luni, 5 martie, la pachet cu ziarul „Adevărul,“ este o ediţie de colecţie, prima retipărire după 1911, publicată de Paul Editions.

Pe 19 februarie, împreună cu „Adevărul“ au mai apărut volumele „Dragobete. Sarbatoarea iubirii la romani“,  iar pe 26 februarie – „Când era bunica fată. Femeile de odinioara”. Preţul pachetului, ziar şi carte, este de 12,99 de lei.

Portrete de doamne de altădată

Nicolae Iorga (1871-1940)  reconstruieşte portretul femeii din spaţiul românesc începând din secolul al XVI-lea şi până în secolul XX, săvârşind astfel un act de recuperare a unei părţi din trecutul românilor adeseori uitat sau foarte puţin cunoscut. Nicolae Iorga urmăreşte imaginea femeii în cele patru epoci în care „se desface“ din punct de vedere politic trecutul românilor: cea dintâi, a neatârnării, cea de-a doua, „a unei suspuneri cinstite şi cruţătoare faţă de Turci“, respectiv cea de-a treia, „ascultarea desăvârşită de aceşti stăpâni“. După 1850, începe epoca a patra, prezentul lui Iorga, o epocă de „neatârnare nouă“. Istoricul descrie câteva chipuri de doamne, fetele Lăpuşneanului, fiicele Chiajnei şi ale lui Mircea Ciobanul, o descrie pe doamna Ecaterina a lui Alexandru-Vodă Munteanului, pe doamna Velica, iubita lui Mihai Viteazul şi stăpâna Ardealului, dar şi pe doamna lui Ieremia-Vodă.

Contradicţiile femeii de odinioară

Un Iorga feminist este o construcţie oximoronică ar spune cititoarele sau cititorii istoricului enciclopedist, autor de cercetari de tip tradiţional: istorii ale domniilor, geneaologii de familii domnitoare, istorii ale bisericii, ale armatei, ale relaţiilor comerciale. Cu toate acestea, „Femeile în viaţa neamului nostru“ ne oferă o nouă perspectivă asupra istoriei noastre, care validează teza că interpretarea trecutului nu mai trebuie să fie o înşiruire de eroi, regi sau victorii în bătălii. Informată asupra modelor occidentale, dar constrânsă de rigorile orientale să-şi reprime tentaţiile necurate; preocupată de apariţiile publice, dar trimisă să-şi îndeplinească rolul de mamă şi gospodină – iată doar câteva dintre contradicţiile unei femei aparţinând unei lumi demult apuse. Iorga reconstruieşte din frânturi de frescă, din scrisori de Doamne şi Domniţe, portretul femeii de pe plaiurile româneşti.

Pornind de la doamnele învăţate de până la 1600, istoricul trece prin scrisorile greceşti ale Doamnei Ecaterina (1576-1587),  surprinzând cu umor cultura femeilor  din veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Iorga le vede pe femeile din acele vremuri muze inspiratoare  pentru poezia noastră veche. În volum, istoricul trece în revistă cum era învăţământul fetelor la începutul veacului al XIX -lea. Nicolae Iorga vorbeşte despre femeile traducătoare din acea perioadă,  despre învăţământul fetelor în epoca „Regulamentului Organic“, mai exact despre pensioanele din acea vreme, alocând şi un capitol despre locul doamnelor noastre  în literatura romantică.

„Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din acel al originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau la Curtea afacerilor. Ici şi colo se prind de la sine în această bătătură de idei   florile strălucitoare, vii ale caracterelor, isprăvilor şi suferinţelor acestor Doamne“, spune Nicolae Iorga.

Istoricul spune că a adăugat „mărturii, scrisori, foi de zestre care mântuie cartea, ilustraţii“. De asemenea, Iorga subliniază că, în carte, „vom regăsi toate scrisorile de doamne şi jupânese ce le-am aflat până acum şi o alegere de foi de zestre din toate clasele sociale, precum şi câteva  testamente, care ne îngăduie, mai mult decât şi scrisoarea cea mai intimă şi mai sinceră, să vedem cel mai desăvârşit adevăr al sufletelor“.