Expoziţie de fotografii despre deţinuţii politici din România comunistă, la TNB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expoziţie de fotografii dedicată deţinuţilor politici din România comunistă va fi vernisată miercuri, la ora 14.00, în Foaierul Media al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB).

Expoziţia, numită "Expuneri", va include imagini cu 30 de persoane, surprinse în timpul detenţiei sau după eliberare, şi va putea fi vizitată la TNB până pe 20 ianuarie 2016. La fiecare nouă expunere se vor adăuga nume noi, potrivit organizatorilor.

Expoziţia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), iar proiectul a fost iniţiat de Dana Cenuşă.

IICCMER este o structură guvernamentală înfiinţată în anul 2005 şi aflată în coordonarea premierului. Principalul său rol este gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale.Un alt rol al institutului este de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite