Explozie de culoare şi bucurie, în Piaţa Mare a Sibiului

0
0
Piaţa Mare a Sibiului a devenit neîncăpătoare  FOTO: Sebastian Marcovici/ FITS
Piaţa Mare a Sibiului a devenit neîncăpătoare  FOTO: Sebastian Marcovici/ FITS

A doua zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a readus emoţii şi talent în cele 80 de spaţii pe care organizatorii le propun iubitorilor artelor spectacolului. Expoziţiile din Platforma de Arte Vizuale şi conferinţele FITS au avut numeroşi oaspeţi. Festivalul de Teatru se desfăşoară până pe 3 iulie la Sibiu.

Programată (zilnic) la ora 10, conferinţa de presă a deschis seria dialogurilor de ieri. Primul invitat, E.S. Arthur Mattli, Ambasorul Elveţiei în România, a discutat despre puterea teatrului şi diversitate culturală şi despre cum acestea ar trebui să fie subiecte predate în şcoli, dar şi despre viitoarea Capitală Culturală Europeană din 2023 – Timişoara – şi despre ediţia a XXX-a a FITS care are loc tot anul viitor.

I s-a alăturat actorul francez Mounir Margoum, pe care publicul l-a putut vedea în spectacolul „Nevoia de adevăr”, prezentat de Théâtre Vidy-Lausanne. Acesta a vorbit despre viaţa sa şi despre drumul către scenă ca actor profesionist.

FITS ziua 3

Regizorul Pippo Delbono, alături de profesorul şi criticul de teatru Octavian Saiu FOTO: Dragoş Dumitru

Cel de-al treilea invitat al conferinţei de presă de ieri a fost actorul, regizorul şi scriitorul Pippo Delbono şi poate cel mai important lucru pe care l-am aflat de la acest creator este: „Nu îmi pun mintea în spectacol, ci inima”
Cât despre spectacolul „Iubire”, cel cu care ne-a delectat, la FITS, în primele două zile, Pippo Delbono ne-a spus: 

”Ieri am văzut multe persoane plângând la spectacolul meu. Nu plâng la povestea mea. Plâng la povestea lor de iubire”.

La conferinţa specială „George Banu în dialog cu Claus Peymann, Emil Hurezeanu şi Ioan Holender” (Filarmonica de Stat, ora 14), Claus Peymann, cel care primeşte şi o stea pe Aleea Celebrităţilor, ne-a spus că „teatrul nu trebuie să fie un loc al izolării. Dimpotrivă, teatrul intervine, ia cuvântul. Mereu am vrut să transform arta şi teatrul în ceva plăcut tuturor, la care să apeleze oricine, un loc deschis. Acest lucru a stat la baza activităţii mele”.
Şi Therme Forum a avut un prim eveniment ieri, din cele cinci programate, în cadrul FITS: „Teatru şi arhitectură - Construind oraşe: Parteneriatul public-privat” la care au participat John Alschuler în dialog cu Robert Hanea, Constantin Chiriac, Mah Bow Tan şi Tateo Nakajima. 

Evenimentele următoare din cadrul Therme Forum:

Durabilitatea mediului înconjurător, pe scenă şi în afara ei (eveniment online, 28 iunie, ora 15)
Oameni, locuri şi rezilienţă: rolul identităţii (eveniment online, 30 iunie, ora 15)
Valorificarea puterii artelor (eveniment online, 3 iunie, ora 13)

FITS ziua 3

FOTO: Sebastian Marcovici/ FITS

Spectacolele de teatru programate s-au bucurat de aprecierea publicului, iar Piaţa Mare a fost neîncăpătoare seara, la CirkVOST şi la concertul Holograf.

Recomandări FITS - 27 iunie

The Riddle NOCTURN & Spin Arts, Piaţa Huet, 09:00 (Detalii)

George Banu în dialog cu Andriy Zholdak, Filarmonica de Stat Sibiu, 11:00 (Detalii)

Atelier de improvizaţie pornind de la teme din Romeo şi Julieta, de William Shakespeare, Atelier cu circuit închis, Facultatea de Litere şi Arte (ULBS), 12:00 (Detalii)

Comunităţi artistice şi culturale inovative, Bursa de Spectacole, Calea Dumbrăvii 2-4, 12:00 (Detalii)

Veseli şi pufoşi, Opakar, Pietonala Nicolae Bălcescu, 12:20 (Detalii)

Octavian Saiu în dialog cu Petru Hadârcă, Prezentare carte, Centrul Cultural Habitus, 13:00 (Detalii)

FITS Talks cu Marius Chivu – online, 13:00 (Detalii)

Conversaţii Culturale, Bursa de Spectacole, Atrium cafe, 14:00 (Detalii)

Cabaret, Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, 16:00 (Detalii)

Şeful, Teatrul GONG – Sala parter, 17:00 (Detalii)

Prieteni de-o viaţă, Carré Curieux, Cirque Vivant, Piaţa Habermann, 18:00 (Detalii)

Gospel, London International Gospel Choir, Biserica Parohială Romano-Catolică ”Sfânta Treime” (Detalii)

Sufletul Portugaliei, Pedro Jóia & Miguel Ramos, Biserica Reformată Calvină, 20:00 (Detalii)

Nevoia de mângâiere, Kibbutz Contemporary Dance Company, Fabrica de Cultură – Construcţii SA – UniCredit – Sala Faust, 22:00 (Detalii)


 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite