Eroul si lacheul

...Pe 17 II in 1980 publicam, in "Scanteia", un interviu cu Marin Preda despre cartea ce tocmai statea sa apara (mi-a aratat exemplarul de semnal), "Cel mai iubit dintre pamanteni", o trilogie de 1200

...Pe 17 II in 1980 publicam, in "Scanteia", un interviu cu Marin Preda despre cartea ce tocmai statea sa apara (mi-a aratat exemplarul de semnal), "Cel mai iubit dintre pamanteni", o trilogie de 1200 de pagini. In ziar, interviul a aparut sub titlul, convenit impreuna cu scriitorul si, de fapt, la sugestia lui: "Ultimul roman de dragoste". Nu era tocmai ce se astepta in acel moment de la Marin Preda, scriitorul ocolea in interviu orice referire la temele in uz si-si definea cartea - una din cele mai dure contestari ale sistemului totalitar - ca "un roman realist pe o tema de mit. Natura acestui mit - continua el - ar fi urmatoarea: o imensa majoritate a oamenilor aspira sa fie fericiti in iubire, nu in sensul biblic al "iubirii aproapelui", ci in acela al implinirii prin iubire, care este un mit etern uman". I-am replicat invocandu-l pe Denis de Rougemont: "Iubirea fericita nu a intrat in istorie. Nu s-au scris romane decat despre iubirea fatala, adica despre iubirea amenintata si condamnata de viata". Vizibil obosit, dar destins si senin, la sfarsitul convorbirii noastre scriitorul mi-a propus sa-l insotesc in "campania electorala": candida, impreuna cu celalalt vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, Laurentiu Fulga, pentru un loc de deputat in M.A.N. si urma sa plece prin Teleorman, catre Silistea natala. Interviul a aparut asa cum mi l-a dat si cu titlul, neconvenabil si cam pesimist pentru oficiosul unde aparea, "Ultimul roman de dragoste". La intrebarea sefului de numar, intrigat de sintagma "ultimul roman", am raspuns ridicand din umeri: "asa a vrut Marin Preda". Peste exact trei luni de la realizarea interviului, pe 16 mai 1980, la Mogosoaia, scriitorul se stingea din viata in imprejurari nici pana azi elucidate pe deplin: "Cel mai iubit dintre pamanteni" se vadea astfel ultimul sau roman si, probabil, chiar "ultimul roman de dragoste" din literatura romana de la acea data si pana azi, roman "mitic", in care Tristan e tragic despartit de Isolda de sabia unui timp insangerat... Petrecuta in toiul valvei starnite de aparitia marelui sau roman, de pe care cerneala nici nu se uscase, moartea lui Preda a fost resimtita ca prabusirea unui reper moral, a unui punct vital de echilibru intr-o lume literara dezechilibrata de controlul insidios al puterii, dar si de propriile ei patimi seculare si, vai, "indestructibile", mai trainice decat bronzul. Moartea lui neasteptata (dar care moarte e "asteptata"?!) parea sa fi stins subit animozitatile si invidiile, lasand loc unei solidaritati, putin infricosate, macar pentru un timp, relativ scurt. "Prezenta sa in literatura romana a insemnat o stavila si un exemplu, scria Marin Sorescu. Existenta lui Marin Preda, continua poetul, era pentru mine o certitudine si o sansa mare a literaturii romane. Disparitia lui a creat in noi un dezechilibru de forte, dandu-le unora iluzia ca ar putea sa-i ia locul. Care loc? Aud si acum rasul lui la marginea proletcultismului...". In lumea "facatorilor de cuvinte", a celor care-si asuma, cel putin pana la un punct, "rolurile" pe care le imagineaza si le scriu, caracterul e un lucru rar. Moartea lui Preda era deplansa ca disparitia unui mare caracter. Florin Mugur, redactorul lui Preda la "Cartea Romaneasca", ii marturiseste lui Gheorghe Filip ("Marin Preda pe meleagurile natale. Reportaje si interviuri", ed. Teleormanul Liber, 2002) ca "lui Marin Preda nu-i placeau decat oamenii cu caracter", de la el a invatat "sa nu fiu de acord cu el", "pana atunci nici nu imi pusesem problema daca sunt sau nu un om de caracter (...), nu ma intrebasem niciodata daca sunt in stare sa-mi asum anumite riscuri pentru a-mi arata convingerile literare". In ochii lui Nichita Stanescu, "modelul lui de inteligenta lucida si sarmanta este superior modelului meu de receptare sentimental si galanton". Bujor Nedelcovici resimte, ca si Nichita Stanescu, disparitia unui "scriitor model". Pentru St. Aug. Doinas, stingerea din viata a lui Preda este "moartea unei posibilitati a spiritului insusi de a se afirma pe sine: "Abia plecati la oras din Silistea lor, Morometii se prefac in amintire, lasandu-ne incercati cu aceasta imensa datorie. Cum, cand si prin cine o vom plati?" Golirea lumii scriitoricesti - si nu numai - de un caracter si de un reper moral revine ca un leit-motiv: "In golul mare ramas in urma lui Marin Preda privesc cu ingandurare" (George Balaita); "exista un singur mod de a cinsti memoria unui scriitor ca Preda: incercand sa umplem golul imens lasat de disparitia lui nu numai cu regrete (...) Trebuie sa perpetuam in noi ceva viu din credinta lui Marin Preda pentru a micsora dara de frig lasata de moartea lui". (Octavian Paler). Dincolo de admiratia pentru scriitorul "Morometilor", marturiile acestea vorbesc despre un mare om si un mare caracter, despre exemplaritatea si modelul uman pe care Preda le-a intruchipat in lumea literara romaneasca: "Dar, dincolo de omul chinuit si chinuitor care era - scrie Ana Blandiana - dincolo chiar de marile sale pagini, Marin Preda a fost - pe vremea aceea, mai ales, cand nu era inca nimic altceva - nu un scriitor, ci Scriitorul, si nu ma puteam impiedica, in fata semnificativului sau destin, sa simt o inexplicabila, poate absurda compasiune, asa cum nu ma pot impiedica sa-mi fie mila de statuile sortite sa ramana, fara scapare, in arsite si ger". Reunite, in sentimentul tragic al disparitiei unei constiinte umane exemplare in lumea noastra atat de bogata in talente dar saraca in caractere, aceste marturii, ca si numeroase altele sunt creditabile in cel mai inalt grad. Ele sunt facute, in cunostinta de cauza, de scriitori care, indiferent daca l-au iubit sau nu si mai presus de gusturi pentru un stil literar sau altul, l-au vazut sau intrevazut ca pe un om al cetatii literare asediate. Au simtit in el "o stavila si-un exemplu", un caracter inflexibil, "structural impotriva dictaturii de stanga, asa cum a fost si impotriva dictaturii de dreapta"(Eugen Simion), caci, ca si eroul sau, a fost un "independent" incorigibil si, fatalmente, un "mare singuratec". Aceste insusiri ale omului Marin Preda au provocat resimtirea "golului imens" lasat de moartea sa. Cum si cu ce a fost "umplut" acest gol imens? La douazeci de ani de la disparitie, Marin Preda, omul exemplar, modelul, caracterul si reperul moral din marturii precum cele de mai sus, a devenit detestabilul "colaborationist" si "profitor" al sistemului totalitar, un "privilegiat" al birocratiei de partid, arghirofil si "dictator" in feuda lui ("Cartea Romaneasca"), ins urcat in ierarhia oficiala datorita "compromisurilor", "cameleonismului" si "vicleniei" taranesti a parvenirii, persoana "sumbra" si "funesta" alaturi de altele pentru a caror vina de a fi trecut prin lumea literara postbelica "avem nevoie - cum scrie fara ca mana sa-i tremure un comisar al vremurilor noi - de un Nurnberg romanesc!". Sub condeiul dlui Gheorghe Grigurcu, bunaoara, dar si al altora, unii cu mult mai tineri si de aceea scuzabili, Marin Preda, "constiinta exemplara" a carei disparitie era deplansa cum am vazut, a devenit asociabil tipului de "scriitor mercenar" modelat de regimul comunist: un scriitor care, alaturi de M. Beniuc si A. Toma sau Eugen Jebeleanu ori Geo Bogza a avut o "virulenta prestatie realist-socialista" si, prin "ambiguitatea si alternanta" comportamentului, este (trebuie!) demis de la statutul de "model moral". De ce? Fiindca a scris "Desfasurarea"; fiindca "a savarsit felurite abuzuri in functia sa manoasa de director al editurii Cartea Romaneasca"; fiindca "a utilizat, de-a lungul intregii sale cariere clampanitoarea limba propagandistica a partidului comunist, cu care a cochetat fara intrerupere". Iata cate "marsavii" a comis "omul de caracter" a carui disparitie, in 1980, a lasat, cum spunea Octavian Paler, un "gol imens" care trebuie umplut. Il umple dl. Gh. Grigurcu, asa cum vedem, invocand "Desfasurarea" si cateva texte de circumstanta, anulate si ele prin acea propozitie memorabila pe care "mercenarul" si nu "comisarul" sau i-a aruncat-o in fata dictatorului roman: "Daca reintroduceti realismul socialist eu ma sinucid!". Detractorii omului Marin Preda si ai constiintei lui exemplare amesteca in chip pervers faptele importante cu altele secundare, esentialul cu detaliul derizoriu (diavolul se cuibareste in detalii!), gesturi semnificative si caracterizante cu banalitati superflue si scot, la capatul acestui amestec impur un portret grotesc al "celui mai iubit dintre pamanteni", certificand astfel viata fara moarte a vechiului adagiu frantuzesc: "Nu exista erou pentru lacheul sau"...