Drumul lui Caragiale de la Washington la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul de teatru "O noapte furtunoasă" a fost jucat deopotrivă în Washington şi în Bucureşti FOTO: Wikipedia
Spectacolul de teatru "O noapte furtunoasă" a fost jucat deopotrivă în Washington şi în Bucureşti FOTO: Wikipedia

La Biblioteca Naţională a României se desfăşoară o expoziţie de fotografie şi de bandă desenată, care continuă seria de manifestări culturale dedicate anului Caragiale. Evenimentul va avea loc în perioada 9-31 octombrie, iar vernisajul expoziţiei este joi, pe 11 octombrie, de la ora 18.00.

Expoziţia cuprinde imagini din spectacolul de teatru „O noapte furtunoasă”, jucat la Washington (în regia lui Toma Enache şi cu actorii Teatrului Naţional Bucureşti), pe 15 mai 2010, precum şi din spectacolul susţinut la Bucureşti, şi pagini din volumul „O scrisoare pierdută”, puse în benzi desenate. 

Imaginile sunt expuse la mezaninul Bibliotecii Naţionale şi aparţin jurnalistei Mădălina Corina Diaconu, iar Mihai Grăjdeanu este autorul benzilor desenate. De altfel, aceasta este prima adaptare în benzi desenate a marelui dramaturg I.L.Caragiale. 

Mădălina Corina Diaconu este, în prezent, preşedinta Clubului Presei Transatlantice şi reporter pentru Radio România Cultural şi Radio Prodiaspora. A colaborat, pe parcursul celor 16 ani petrecuţi în Washington DC, cu TV Chicago, Antena 1, PRO TV şi Radiodifuziunea Română. 

„Fotografiile mele nu sunt artistice. Sunt imagini de care un jurnalist se foloseşte la ilustrarea articolelor sale! Ele pot fi împărţite în două categorii: fotografii făcute intenţionat, atunci când am povestea şi-mi trebuie doar ilustrarea ei, şi fotografii făcute la inspiraţie, spontan, atunci când ochiul surprinde un moment, din care se naşte povestea“, a declarat Mădălina Corina Diaconu.

Mihai Grăjdeanu este autor al mai multor albume de benzi desenate, printre care amintim: „Legendele Dacilor – Piatra Sacră”, „Istoria alternativă a literaturii române în benzi desenate”, „După gratii”. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite