Dincolo de lumea oamenilor
0Romanele „Omul invizibil“ şi „Războiul lumilor“ vor fi distribuite într-un singur volum, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei.
Intrate în canonul literaturii clasice, cele două opere de ficţiune ale scriitorului britanic Herbert George Wells au rezistat la proba timpului, iar farmecul lor nu s-a estompat nicicând, aprinzând imaginaţia scriitorilor şi, mai târziu, a cineaştilor.
Mesajul comun al celor două romane este sugerat chiar în paragraful cu care începe „Războiul lumilor": „Nimeni n-ar fi crezut, în ultimii douăzeci de ani ai secolului al nouăsprezecelea, că lumea aceasta era observată cu atenţie de nişte inteligenţe superioare celei a omului şi totuşi la fel de ucigătoare ca a lui."























































