Demisia Ancăi Sigartău i-a făcut pe băcăuani să strângă semnături de susţinere. Câţi au semnat petiţia „Sigartău pentru Bacău“
0Demisia Ancăi Sigartău din funcţia de director al Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, anunţată într-un lung mesaj postat pe Facebook a stârnit un prim val de susţinere din partea comunităţii băcăuane. O petiţie online este prima tentativă de a o "ţine în funcţie" pe cea care a adus Theaterstock în Bacău.
Gestul actriţei, care a venit ca urmare a vocilor tot mai incisive care îi contestă venirea la Bacău, a stârnit numeroase comentarii, pro şi contra, aşa cum e firesc. Pe Internet a fost pusă în circulaţie o petiţie care o susţine pe directoarea Teatrului Bacovia, la care au aderat până acum peste 750 de persoane.
"S-a întâmplat ca Bacăului să i se întâmple ceva minunat: Anca Sigartău. Însă, din păcate, suntem prea români ca să merităm un lucru bun şi frumos. Nu merităm să avem un teatru de calitate. Nu merităm să ne vedem tinerii venind la teatru, altfel decât duşi cu forţa. Nu merităm să simţim că trăim într-un oraş viu. Nu merităm lucrurile bune care s-au întâmplat şi cele care sunt pe cale să se întâmple în continuare. Ne merităm soarta! Suntem mioritici până în măduva oaselor!", se arată în textul petiţiei care o susţine pe Anca Sigartău.
Gabriel Grecu, iniţiatorul petiţiei, mai scrie în textul acesteia: "Ne-a plăcut să mergem o săptămână întreagă la teatru fără să scoatem niciun ban din buzunar. Ne-a plăcut foarte mult ca timp de 16 zile, să trăim la maxim, tot gratis, emoţii unice, să ne bucurăm de frumos, să ne lăudam chiar cu oraşul nostru frumos şi viu. Ne-a plăcut să ne simţim ca într-o minunată vacanţă într-un oraş european în mijlocul săptămânii. Ne-a plăcut să ne putem plimba pur şi simplu pe centru printre oameni care se bucurau ca şi noi de tot ce era frumos atunci".
De cealaltă parte, vocile contra susţin că fondurile care au susţinut organizarea festivalului Theaterstock nu au fost transparente, iar cei aproximativ 700.000 de euro nu au fost cheltuiţi "la vedere".
Într-o conferinţă de presă, organizată în ultima zi a lunii trecute, directoarea Teatrului Bacovia a arătat, defalcat, felul în care au fost cheltuite sumele strânse din fonduri europene, sponsorizări sau din bugetul primăriei locale.
Costurile festivalului, potrivit evidenţelor contabile, se împart astfel: cazare - 419 mii de lei, cheltuieli diverse de funcţionare - 3.000 de lei, transportul artiştilor- 230.000 de lei, afişe, prestări servicii - 161 de mii de lei, onorarii şi drepturi de autor- 1,482 milioane de lei.
Vă reamintim că actriţa Anca Sigartău a anunţat că îşi va da demisia, într-o lungă postare pe Facebook scrisă duminică noapte, în care face o analiză a Teatrului Municipal Bacovia, dar si a lumii politice băcăuane. Sigartău afirmă că a fost ţinta unor atacuri murdare în mass-media băcăuană, imediat după câştigarea concursului de manager al teatrului băcăuan, dar mai ales după organizarea Festivalului Internaţional „Theaterstock“.