Debutul literar şi enciclopediile, prioritare în programul de subvenţii de carte
Programul naţional de subvenţionare a culturii scrise va fi organizat în acest an de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi va fi demarat în ultima săptămână a lunii februarie, mult
Programul naţional de subvenţionare a culturii scrise va fi organizat în acest an de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi va fi demarat în ultima săptămână a lunii februarie, mult mai devreme decât erau obişnuiţi editorii în sesiunile din anii trecuţi. Pentru prima dată, editarea de carte, sprijinită până acum doar prin subvenţii de la Ministerul Culturii, va fi finanţată şi de AFCN, din bugetul propriu, cu sume nerambursabile. Prioritate au enciclopediile, tratatele, dicţionarele, atlasele, ediţiile critice ale scriitorilor clasici români şi străini, ediţiile definitive de autor, debutul literar, literatura pentru copii.





















































